Noul BMW Seria 3 (E90)

24 08. 2004, 11:58
In premiera nationala, AUTOSHOW este in masura sa va prezinte primele informatii legate de noul BMW Seria 3 (E90). Alaturi de alte publicatii auto de talie mondiala, venim cu date despre design, interior, motorizari si performantele dinamice. Totul a pornit de la o banala brosura de

In premiera nationala, AUTOSHOW este in masura sa va prezinte primele informatii legate de noul BMW Seria 3 (E90). Alaturi de alte publicatii auto de talie mondiala, venim cu date despre design, interior, motorizari si performantele dinamice.

Totul a pornit de la o banala brosura de prezentare in limba slovena, care ¨C din motive necunoscute – a ajuns in posesia a diferite medii de presa, spre evidenta nemultumire a oficialilor BMW. In ciuda faptului ca datele nu pot fi considerate inca oficiale, surse din interiorul companiei bavareze recunosc veridicitatea fotografiilor si a informatiilor. Brosura, atent finisata, pare a fi destinata showroom-urilor si ofera cele mai multe detalii legate de noul ?°trei?± vehiculate pana in momentul de fata.

Ca dimensiuni, E90 este superior actualei generatii. Avem o lungime de 4520 mm (¨M50 mm), o latime de 1817 mm, fara oglinzi (¨M77 mm) si o inaltime neschimbata, de 1424 mm. Ampatamentul este, de asemenea, mai mare: 2760 mm fata de 2725 mm, cat are modelul comercializat in prezent. Asa ca trebuie sa ne asteptam la mai mult spatiu in habitaclu, in special la nivelul pasagerilor din spate. Totodata, volumul porbagajului a crescut de la 440 de litri la 460 de litri. Si pentru ca un BMW iese mereu in evidenta prin tinuta de drum, noul Seria 3 dispune si de ecartamente marite: 1500 mm (fata), respectiv 1513 mm (spate).

In mod natural, design-ul marcheaza un pas inainte. Noul BMW Seria 3 este caracterizat de elemente cu ?°influente?± Bangle si reprezinta o evolutie mai degraba decat o revolutie controversata (a se vedea Seria 7). Blocurile optice continua tema introdusa pe X3 si incadreaza ?°narile?± tipice marcii, respectiv cele doua linii verticale in forma unui V, dand nastere unei parti frontale ce aminteste vag de Seria 6. Din lateral, silueta dinamica este punctata de plafonul arcuit si fantele proeminente, situate la nivelul manerelor. La partea din spate, blocurile optice sunt acum mai elegante si mai bine puse in evidenta. In plus, noul model poate primi faruri adaptive cu Xenon si stopuri cu aprindere progresiva.

Interiorul afiseaza poate cele mai semnificative schimbari in raport cu generatia actuala. Dincolo de nota luxoasa si spatiul marit, habitaclul abunda in tehnologie de ultima ora. Toate versiunile dispun de un sistem ?°keyless card?± si pornire / oprire a motorului de la buton, in spiritul Seriei 1, precum si sistem audio ?°Business?± cu CD ca dotare standard. Optional, va fi oferita si navigatia prin satelit plus controller-ul iDrive. Contra cost, fanii muzicii de calitate se pot delecta cu o instalatie audio de inalta fidelitate si 6 CD-changer. Nu lipsesc nici insertiile de aluminiu la nivelul portierelor, insertiile de lemn sau cele doua suporturi pentru pahare, amplasate in fata pasagerului din dreapta, deasupra torpedoului. Mai mult, personalizarea noului BMW Seria 3 permite o gama larga de combinatii gratie celor 12 culori exterioare, celor 5 tapiterii din piele si trei versiuni de material textil.

Ca motorizari, noua generatie promite sa se ridice la nivelul asteptarilor. Pentru inceput, vor fi oferite patru propulsoare, in 4 si 6 cilindri: trei pe benzina si un diesel common-rail. Astfel, 320i propune 150 CP si 200 Nm, ceea ce-i permit atingerea unei viteze maxime de 219 km/h. Urmeaza 325i, cu 218 CP, sprintul pana la 100 km/h fiind efectuat in 7 secunde. Varianta de top pe benzina, 330i, arunca ?°in lupta?± nu mai putin de 258 CP si un cuplu maxim de 300 Nm. Cu alte cuvinte, 250 km/h viteza maxima si 6,3 secunde pentru 0-100 km/h. La polul opus, 320d ofera 163 CP si 340 Nm. Date care-i permit o viteza maxima de 225 km/h si 8,2 secunde pentru 0-100 km/h. Toate motorizarile sunt cuplate standard la o transmisie manuala cu 6 rapoarte, optional fiind disponibila si cutia automata Steptronic in 6 rapoarte cu posibilitatea selectarii treptelor manual.

Tinuta de drum se anunta de referinta, datele preliminare indicand un raport al distributiei greutatii de 50:50. In plus, noul BMW Seria 3 vine echipat cu multiple sisteme electronice, dintre care remarcam DSC-ul prezent in dotarea standard pentru toate versiunile. Plus ABS, CBC (Cornering Brake Control) si DTC (Dynamic Traction Control). Mai mult, pentru definitivarea comportamentului dinamic, viitoarea generatie dispune de jante cu dimensiuni cuprinse intre 16 si 18 toli, acestea din urma fiind rezervate versiunii de top. Acestea sunt faptele, dezvaluite mai inainte decat si-ar fi dorit oficialii bavarezi.

Autoshow