O creaţie a producătorului executiv laureat cu Emmy® Dick Wolf (Lege şi ordine), cea mai nouă parte din franciza amplasată în Chicago pătrunde în lumea intensă şi emoţionantă a noului spital modern din oraş, în vieţile remarcabilor doctori, asistente şi angajaţi de aici, care luptă zilnic cu haosul, pentru a-şi salva pacienţii. Noii eroi medicali din Chicago vor cunoaşte, de-a lungul serialului, figuri familiare din Pompierii din Chicago şi Chicago P.D..
De-a lungul a 13 episoade, medicii tratează cele mai critice cazuri din oraş şi abordează dilemele etice plini de compasiune şi curaj, oferind cel mai bun tratament posibil. Inspirat de cazuri desprinse de pe primele pagini ale ziarelor, Camera de gardă împleteşte cele mai noi descoperiri medicale cu poveştile personale dramatice ale medicilor.
Serialul a avut premiera în SUA în noiembrie 2015, la NBC, plasându-se pe primul loc în slotul său orar. Din distribuţie fac parte Oliver Platt (Eu sunt Cathy), Colin Donnell (Arcaşul), S. Epatha Merkerson (Lege şi ordine), Torrey DeVitto (Jurnalele vampirilor), Yaya Da Costa (I Will Always Love You: The Whitney Houston Story), Nick Gehlfuss (Fără ruşine), Brian Tee (Jurassic World) şi Rachel DiPillo (Jane the Virgin).
Producţia americană Camera de gardă (Chicago Med) este un serial medical dramatic creat de Dick Wolf şi Matt Olmstead, este al doilea spin-off inspirat de Pompierii din Chicago si a treia producţie din franciza Chicago. Povestea se centrează pe departamentul de urgenţă al Centrului Medical Gaffney Chicago, asupra doctorilor şi asistentelor care salvează vieţi aici. Uneori, povestea se împleteşte cu cea a personajelor din Pompierii din Chicago şi Chicago P.D..
Dr. Will Halstead (Nick Gehlfuss) trebuie să răspundă provocării de a deveni cel mai tânăr medic specialist de la Urgenţe şi şeful pediatrei rezidente Natalie Manning (Torrey DeVitto), pe care o iubeşte de multă vreme. Senzaţionalul Dr. Connor Rhodes (Colin Donnell) păşeşte în afara zonei sale de confort, intrând în lumea intensă a medicinei cardiotoracice. Dr. Daniel Charles (Oliver Platt) rămâne un Sherlock Holmes al psihiatriei şi mentorul Dr. Sarah Reese (Rachel DiPillo), pe care o introduce în misterele minţii umane. Fostul chirug din Marina americană Dr. Ethan Choi (Brian Tee) îşi aduce în cea mai ocupată sală de Urgenţe din Chicago priceperea căpătată pe câmpul de luptă. Sharon Goodwin (S. Epatha Merkerson), venerabila şefă a Chicago Med, caută să echilibreze dificultăţile legate de conducerea celui mai mare spital din oraş cu nevoia menţinerii unei atmosfere pline de grijă şi compasiune.
April Sexton (Yaya DaCosta) este o asistentă inteligentă, intuitivă şi îndrăzneaţă, care se luptă cu o boală proprie şi cu o relaţie care avansează poate prea rapid pentru ea. Maggie Lockwood (Marlyne Barrett) este o asistentă şefă încrezătoare, care reprezintă ochii, urechile şi creierul departmanetului de Urgenţă. Alături de echipă, în acest sezon, se vor afla şi: Jeff Clarke (Jeff Hephner), pe care îl ştim din Pompierii din Chicago, un cunoscut al lui Natalie, care acum lucreză cot la cot cu ea, fiind student la medicină în anul IV, şi Dr. Isidore Latham (Ato Essandoh), dificilul şi ciudatul nou mentor al lui Connor.
Împreună, vor aborda cele mai critice şi mai dificile din punct de vedere etic cazuri medicale din Chicago, dând dovadă de curaj, compasiune şi expertiză de ultimă oră.