Nou termen în procesul Iordanescu – Gigi Becali
Tribunalul București a stabilit, pentru vineri, un nou termen de judecare a recursului formulat de patronul FC Steaua, Gigi Becali, împotriva sentinței prin care Judecatoria sectorului 6 l-a condamnat la plata unei amenzi penale în procesul cu Anghel Iordanescu.
Inițial, avocatul lui Iordanescu, Constantin Chituc, a cerut, luni dimineața, completului de judecata de la secția a doua penala a Tribunalului București, prezidat de Brîndușa Elena Gheorghe, amînarea pronunțarii, deoarece selecționerul dorește sa ia parte la proces, însa nu poate participa la ședința deoarece este prezent la Euro-2004 în calitate de membru al Comisiei Tehnice a UEFA. În consecința, instanța a decis sa acorde un nou termen, pentru data de 12 iulie.
Avocatul lui Anghel Iordanescu a revenit, în jurul prînzului, în fața completului, solicitînd pastrarea termenului de judecata, dar cu o alta motivație. „Am fost sunat de domnul Iordanescu imediat ce am ieșit din sala și mi-a spus ca va pleca în curînd în Portugalia. Deci este în țara, însa nu poate fi prezent deoarece are probleme personale. Eu am fost în eroare atunci cînd am spus ca a plecat”, a spus Chituc.
Judecatoarea i-a solicitat lui Chituc sa faca dovada ca Iordanescu va merge la Campionatul European. „Ne-ați indus în eroare și pe noi. Partea vatamata ar fi putut, deci, sa fie prezenta la proces, cu toții avem probleme personale. Între timp venise și un reprezentant al inculpatului și am fi putut soluționa cazul astazi. În acest dosar, 2589/2004, vom trimite citație ambelor parți pentru a se prezenta la proces vineri, cînd va fi urmatorul termen”, a spus judecatoarea Brîndușa Elena Gheorghe.Â
Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a facut recurs împotriva sentinței Judecatoriei sectorului 6, ce l-a condamnat, pe 5 aprilie, la plata unei amenzi penale de 350 de milioane de lei, în procesul pe care i l-a intentat pentru calomnie selecționerul echipei naționale, Anghel Iordanescu. Becali afirmase ca selecționerul a facut selecția la echipa naționala pe „șpaga”.
Mediafax