Norocosul din Maceu
Premiera în Poliția hunedoreana. Ieri, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, colonelul Petru Coțolan, l-a premiat pe Danuț Epure, din satul Maceu, comuna Bretea Romana, pentru ajutorul dat în prinderea lui Andrei Cornel Ficior, soldatul care a fugit înarmat în dimineața zilei de 20 mai, cu un pistol mitraliera și 10 cartușe de calibru 7,62 milimetri.
Un televizor color
Premiul-surpriza, unul mai mult decat simbolic, a fost oferit ministrul de Interne Ioan Rus, care l-a mandatat pe comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, care s-a deplasat pana în satul Maceu, la locuința celui care a dus la prinderea soldatului Ficior, pentru a-i înmana cadoul.
„Pentru ajutorul acordat în capturarea soldatului, ministrul de Interne, domnul Ioan Rus, i-a trimis lui Danuț Epure o scrisoare de mulțumire, prin care a apreciat în mod deosebit contribuția sa la capturarea militarului în termen Andrei Ficior. În plus, conducerea ministerului îi mai ofera un televizor color nou, marca Philips, în valoare de 8,6 milioane de lei”, a spus colonelul Petru Coțolan.
Diploma și cinci milioane de lei
Surpriza pentru familia Epure nu s-a oprit aici. Fiindca Danuț Epure a mai primit, din partea șefului Poliției Romane, generalul Florin Sandu, o diploma de onoare și suma de cinci milioane de lei.
„Domnul Epure merita cu prisosința acest premiu, fiindca el l-a determinat pe soldat sa renunțe la gandul de a folosi armamentul. Chiar a reușit sa-l determine pe soldat sa scoata încarcatorul din arma și cartușul de pe țeava”, a mai afirmat șeful Poliției hunedorene.
„Noi, Inspectoratul și eu personal, îi mulțumim lui Danuț Epure ca în acest caz, a dat dovada de tact și de spirit civic”, a încheiat șeful IPJ Hunedoara.
Puțin cam emoționat
Danuț Epure, în varsta de 32 de ani, din satul Maceu, dar și membrii familiei sale, parinții și soția sa, au ramas surprinși de premiul oferit de conducerea ministerului de Interne.
„Sincer va spun, nu m-am așteptat sa fiu recompensat”, a spus, stanjenit de primirea acestui premiu, Danuț Epure, barbatul care parea mai obișnuit cu catania, decat cu asemenea ocazii.
„Am lucrat în cadrul armatei, la Unitatea Militara de la Bretea Strei, și poate de aceea am știut sa-l fac pe sodat sa sa predea”, a explicat sateanul.
[Hunedoreanul]