Noptile albe ale vedetelor de la Hollywood
Chipul lor e recunoscut si adorat de milioane de oameni, cîstigă tone de bani făcînd o meserie pe care o iubesc cu pasiune, sînt frumosi, sexy si liberi să facă ce vor si să aibă totul. Ai crede că, în aceste conditii, oricine ar dormi ca un prunc, dar multe dintre staruri recunosc că somnul le e complet străin. Probabil că au si celebritătile apăsările lor…
Gwyneth Paltrow recunoaste că n-ar putea dormi dacă nu si-ar face în fiecare seară meditatia yoga dedicată regăsirii echilibrului si seninătătii interioare. Chipul ei relaxat si luminos arată că metoda anti-insomnie functionează perfect în cazul ei.
Jennifer Lopez e insomniacă de o viată si poate asa se explică istericalele ei si nervozitatea exagerată manifestată fată de colegi în timpul filmărilor. Dar ei nu i se pare că ar avea o problemă: „E din cauză că muncesc mult si sînt foarte ambitioasă. Nu astept să-mi vină nimic pe tavă. Nu dorm, asa că pot să muncesc mai mult ca altii”.
Julia Roberts recunoaste că în timpul filmărilor la „Logodnicii Americii”, unde juca rolul surorii obeze a lui Catherine Zeta-Jones, avea cosmaruri îngrozitoare. Julia visa că se îngrasă peste noapte cu 30 de kilograme, asa că, de groază să nu se adeverească visul, actrita nu mai putea dormi.
Cu toate că înainte de ceremonia premiilor Oscar din acest an a avut emotii uriase, care l-au împiedicat să doarmă, Denzel Washington nu are, de obicei, probleme cu somnul. Dar, cu tot trofeul primit, actoria nu mai era suficient de palpitantă pentru el ca să-l tină treaz: „Eram tot mai blazat si mă cam plictisisem, dar de cînd m-am apucat să regizez mă simt din nou plin de viată. N-am mai dormit de două luni!”. Filmul său, „The Antwone Fisher Story”, va fi lansat anul acesta, în decembrie.
Winona Ryder nu are nevoie de acuzatii de furt pentru a-i dispărea pofta de somn. Miniona actrită nu doarme de o viată. Și cu ce-si ocupă noptile albe? „Îl sun pe Al Pacino sau mă sună el pe mine, în toiul noptii. Și el e insomniac, asa că vorbim ore în sir la telefon. E ceva firesc să stăm la taclale pe la două noaptea”, povesteste Winona.
Ethan Hawke si-a petrecut tineretea pierzînd noptile la chefuri, dar nu si-a dat seama cît de pretios era somnul pînă cînd sotia lui, Uma Thurman, i-a născut primul copil: „Toată lumea m-a avertizat că nu voi mai dormi după ce voi deveni tată, iar eu le spuneam: ÇMă culc la patru dimineata de cînd mă stiu! Care-i problema?E. Nu mi-a spus nimeni că, după o noapte albă, nu voi putea dormi pînă la prînz, ca de obicei!”.
Ce-l macină pe John Travolta de-l face să îsi piardă somnul? Nu, nu cariera lui în declin, cum ar fi de asteptat, ci Scientologia. El a declarat că, atunci cînd nu reuseste să convingă si pe altii să adopte bizara lui religie, nu mai poate închide un ochi! Probabil primeste un comision pentru fiecare nou prozelit…
Marc Anthony, amantul latin cu voce dulce are si el problemele lui. Însă se pare că sînt vechi si grele, căci artistul a declarat sec: „Somnul nu face parte din viata mea!”.
Sursa:ProTv Magazin