Nominalizari cu surprize

28 01. 2004, 20:33
"Stapînul Inelelor: Întoarcerea regelui" are cele mai multe nominalizari la ediția din acest an a Oscarurilor, premii care nu recompenseaza însa, în mod obișnuit, filme fantastice sau de știința și ficțiune și nici filme care au înregistrat deja

„Stapînul Inelelor: Întoarcerea regelui” are cele mai multe nominalizari la ediția din acest an a Oscarurilor, premii care nu recompenseaza însa, în mod obișnuit, filme fantastice sau de știința și ficțiune și nici filme care au înregistrat deja succese rasunatoare de box office, susțin specialiștii.

Și celelalte doua parți ale trilogiei au avut parte de nominalizari numeroase la Oscaruri, însa au trebuit sa se mulțumeasca cu puține premii și nici dintre cele mai importante, potrivit AFP.

Daca „Frația inelelor” a cîștigat la categoriile imagine, machiaj, coloana sonora și efecte speciale, „Cele doua turnuri ” a obținut doar doua Oscaruri, care au premiat montajul de sunet și efectele speciale. Cu toate acestea, ambele filme au avut nominalizari numeroase, printre care și la categoria cea mai importanta – cel mai bun film.

Este însa pentru prima oara cînd trilogia este nominalizata la atît de multe categorii. În plus, anul acesta, filmul lui Peter Jackson și-a adjudecat deja premiile de la cele mai importante categorii ale Globurilor de Aur, lucru care de obicei indica și care vor fi cîștigatorii Oscarurilor.

„Sînt foarte mîndru de întreaga echipa care a lucrat la acest film”, a declarat Peter Jackson pentru canalul de televiziune ABC.

„Primesc aceste onoruri cu multa umilința, ca un mic hobbit foarte modest”, a adaugat regizorul care nu a renunțat la barba și parul sau pentru ceremonia Globurilor de Aur.

Imediat dupa „Stapînul inelelor” se afla epopeea maritima „Master and Commander” a lui de Peter Weir, care are zece nominalizari, printre care și pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Actorul din rolul principal însa, Russell Crowe, deja deținator al unui Oscar obținut în 2002, nu se afla printre nominalizați.

„Cold Mountain” a fost nominalizat la șapte categorii, printre care cel mai bun actor, cea mai buna actrița în rol secundar, cea mai buna tema muzicala, cea mai buna coloana sonora sau cea mai buna imagine.

Absența peliculei filmate în România dintre nominalizarile la categoria cel mai bun film, cel mai bun regizor și cea mai buna actrița a fost una dintre surprizele nominalizarilor de anul acesta. La egalitate ca numar de nominalizari se afla „Seabiscuit”.

Celelalte filme cu nominalizari numeroase sînt: „Mystic river”, în regia lui Clint Eastwood (șase nominalizari), „Pirații din Caraibe: Blestemul perlei negre” (cinci nominalizari, printre care cel mai bun actor pentru Johnny Depp) și „Lost in translation” în regia Sofiei Coppola (nominalizat la patru categorii).

O surpriza o constituie actrița neo-zeelandeza Keisha Castle-Hughes, în vîrsta de doar 13 ani, cea mai tînara candidata din istorie la Oscarul pentru cea mai buna actrița, potrivit BBC online.

Recordul în acest domeniu îl deținea pîna acum Isabelle Adjani, care a fost nominalizata la vîrsta de 20 de ani, în 1976. Și categoria cea mai buna actrița în rol secundar conține o surpriza – actrița iraniana Shohreh Aghdashloo, care a jucat în „House of Sand and Fog”.

Un alt fapt senzațional este ca printre nominalizarile pentru regie figureaza brazilianul Fernando Meirelles, cu un film șocant în limba portugheza, „City of God”.

La categoria cel mai bun film strain se remarca nominalizarea filmului „Zelary”, care reprezinta Cehia. Regizat de Ondrej Trojan, acesta este cel de-al patrulea film ceh nominalizat la Oscar din 1989 pîna în prezent.

În 1996, filmul „Kolya”, în regia lui Jan Sverak a cîștigat chiar Oscarul pentru cel mai bun film strain. Co-producție ceho-austro-slovaca, „Zelary” este o poveste de dragoste plasata pe fundalul celui de-Al II-lea Razboi Mondial.

Academia Americana de Film va decerna premiile Oscar în 29 februarie, la Hollywood.

Mediafax