Noaptea Albă a Filmului Românesc în Capitală
În cadrul celei de-a patra ediţii a evenimentului de mare succes Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii vor avea parte de un program alcătuit atât din producţii recent lansate pe marile ecrane, recompensate pe plan internaţional sau care s-au bucurat de succes la public, cât şi din filme clasice, care au influenţat generaţii de artişti. Din selecţie nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurtmetraje româneşti ale anului 2013.
Spectatorii sunt aşteptaţi la proiecţiile de film de la Cinema Studio, CinemaPro, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Ţăranului Român, Parcul Herăstrău, Club Control, Dianei 4, Biblioteca Centrală Universitară (Strada de C’Arte).