Instalata sub terasa, la fereala, era un loc ideal pentru cele 4.000 de viespi care si-au construit, dupa cum aveam sa descopar mai tirziu, un cuib de marimea si forma unei mingi de rugby, in care cred ca aveau si mall cu cinema, ca altfel nu-mi explic de ce au facut atita risipa de spatiu. Dupa ce le-am anihilat chimic cu doua spray-uri, am purces la operatiunea propriu-zisa de executare silita, prin spargerea viesparului cu o racheta de tenis si stropsirea bestiilor, aflate in stare de inconstienta, cu o coada de sapa.
Pentru a scapa de lemne, trebuia sa inchiriez un container special, chestie care m-ar fi costat vreo 250 de dolari, dar ti-ai gasit roman sa dea bani pentru a-si arunca gunoiul! Pentru ca am mai mult timp decit bani, m-am apucat sa le tai asa, cam la jumatate de metru, cu gindul ca ma voi incalzi toata iarna cu ele, la focul din semineu, aflind insa, dupa ce le-am terminat de taiat pe toate, ca lemnul de constructie folosit de americani este tratat cu tot felul de chimicale, pentru a rezista la intemperii si daunatori, iar daca-l ard in casa, risc sa fac o cura cu arsenic si alte rautati din astea incit sa nu mai prind cislegii Pastelui, desi la cita formaldehida, acetona si cianura iau din tigari, nu cred ca era fumul dracu’ atit de negru.
Afla cum s-a terminat „demolarea”, in „Jurnalul unui roman in state, in criza si in buda”, pe Kamikazeonline.ro