Nimeni nu se aştepta să se întâmple asta! Roxana Ionescu a…

Apropo.ro / 26.03.2015, 16:20
Nimeni nu se aştepta să se întâmple asta! Roxana Ionescu a...
Nici bine nu a intrat în “Ferma Vedetelor”, că Roxana Ionescu a fost aleasă să fie servitoarea săptămânii. Însă speranţele ei de a rămâne cât mai mult în casă s-au năruit în momentul în care a fost aleasă în unanimitate de concurenţi să intre la duelul de sâmbătă.
Dacă până acum fermierii săptămânii au fost prietenoşi şi deschişi, Vica păstrează distanţa şi încearcă să se impună: “Dacă trebuie să stau ca poliţistul după tine, să spui dacă e nevoie să fac eu. Cred că nu era atât de greu să le iei şi pe astea!”, i-a spus Corinei pentru că nu a făcut curăţenie prin curte cum a trebuit. 
 
Foto: Pro TV
 
Nea Raţă a venit plin de energie pozitivă şi a fost încântat să îi cunoască pe noii fermieri: Roxana Ionescu şi Lucian Viziru. El le-a adus pui de găină şi undiţe pentru a pescui în râu. Inspecţia prin curte s-a dovedit a fi şi de bine şi de rău: pomii nu erau bine plantaţi, sârma de rufe era în drum, coteţul a fost bine construit, iar pentru asta vor primi 10 găini şi un cocoş. Concurenţii s-au organizat si au pregătit un pachet cu smântână şi brânză făcute de ei pentru ca nea Raţă să le dea în schimbul altor produse de care au nevoie. 
 
Foto: Pro TV
 
Iulia Vântur a venit în fermă, iar concurenţii nu au ezitat să se laude cu peştele prins şi să îi arate puii de găină. Însă, Iulia a venit pentru a afla de la Vica care este primul duelist, dar şi care este părerea servitorilor despre prima zi în casă: “Eu am încercat să ajut cât se poate, uneori am reuşit, uneori nu am reuşit pentru că ei au un alt ritm”, a declarat Roxana. Voturile tuturor concurenţilor pentru primul duelist din această săptămână s-au îndreptat către Roxana, iar Vica a trimis-o direct la duel. 
 
Foto: Pro TV
 
După decizia de a fi trimisă la duel, Roxana a spus printre lacrimi: “Mă simt trădată! Cumva a fost şi un şoc când am văzut că toţi concurenţii m-au votat, iar discuţiile lor au fost corecte şi recunosc că e o treabă destul de barbară aici şi că trebuie mână de bărbat!”.