Cei doi joacă rolurile unui detectiv ciufut și ghinionist (Nikolaj Lie Kaas), tras pe linie moartă de conducerea secției sale, respectiv a asistentului său (Fares Fares), un agent de origine non-scandinavă, fire total opusă șefului său. Lor le revine misiunea ingrată de a „sorta” (a se citi „șterge de praf”) dosare vechi, nesoluționate, arhivate în așa numitul Departament Q, secțiune nou-înființată în subordinea Ministerului Justiției.
Detectivul își depășește atribuțiile și redeschide un caz vechi de cinci ani, clasat „Sinucidere”, în care o celebră politiciană daneză dispăruse de la bordul unui feribot în timpul unei curse pe mare.
Premiera a aut loc, vineri, 29 august, la Cinema Elvire Popesco.
Sălile în care rulează filmul sunt: București: Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Cinema Elvira Popescu, Europa, Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR), Scala, iar din săptămâna a doua, la Cinemateca Union.
În restul țării, pelicula poate fi văzută la: Citiplex (Brașov), Cityplex (Constanța), Republica (Iași), Arta 3D (Târgu Mureș), Modern (Craiova), Sebastian Papaiani (Pitești), Dacia (Piatra Neamț), Unirea (Botoșani), iar din săptămâna a doua, la Victoria (Cluj) și Silver Mall (Vaslui).
Anul trecut, Camera groazei / The Keeper of Lost Causes a fost pe locul 1 în box office-ul din Danemarca, cu încasări de 10 milioane $. Pelicula detronată în clasament a fost The Hunt, al lui Thomas Vinterberg, film nominalizat la Oscar, distribuit în România de Independența Film.
Nikolaj Lie Kaas, detectivul ursuz din Departamentul Q
Nikolaj Lie Kaas este un actor danez, în prezent foarte popular, în vârstă de 41 de ani. A absolvit Danish National School of Performing Arts în 1998 și, tot în același an, a primit un rol în filmul lui Lars von Trier, The Idiots, rol care i-a adus premiul Asociației Criticilor din Danemarca.
Ulterior a jucat în câteva filme daneze, printre care și Open Hearts (2002), al Susannei Bier, precum și în Reconstruction (2003), lungmetraj care a obținut Camera D”Or la Cannes. În 2003, Lie Kaas a fost premiat la Shooting Stars de la Berlin. Apoi a jucat din nou într-un film de Susanne Bier, Brothers (2004).
Pe plan internațional s-a lansat în 2009, odată cu blockbuster-ul Angels&Demons, în regia lui Ron Howard
Fares Fares, ofițerul CIA pakistanez din Zero Dark Thirty
Este un actor suedez de origine libaneză. S-a născut la Beirut, în 29 aprilie 1973, și s-a mutat în Suedia împreună cu familia în 1987. Tatăl lui Fares Fares este tot actor, Jan Fares (a jucat în comedia Jalla! Jalla!
După o serie de roluri în alte câteva filme realizate în Suedia, Fares se lansează pe firmamentul internațional odată cu Safe House, cu Denzel Washington, Ryan Reynolds, Vera Farmiga, Sam Shepard. Următorul său rol a fost acela al lui Hakim, ofițerul CIA din oscarizatul Zero Dark Thirty
În prezent, Fares Fares joacă în două filme aflate în postproducție: Child 44
Întrebat dacă a citit cartea înainte de a accepta rolul polițistului „Assad” din Camera groazei, actorul suedez de origine libaneză a răspuns sincer
Despre religie și personajul său din film, Fares Fares a dezvăluit că a discutat mult cu regizorul
Camera groazei – cartea
Romanul Camera groazei / The Keeper of Lost Causes (titlul original: Kvinden i buret) este adaptat de Nikolaj Arcel (scenaristul filmului The Girl with a Dragon Tattoo), după romanul best seller omonim, scris de Jussi Adler-Olsen în 2007.
Volumul respectiv a apărut la Editura RAO și va putea fi găsit de vânzare – împreună cu Vânătoarea de oameni, continuarea romanului Camera groazei – în seara premierei, la Cinema Elvire Popesco, la standul editurii.
Camera groazei este primul volum din seria „Departamentul Q” care curprinde patru volume thriller, cel de-al cincilea fiind momentan în plin proces de compunere.