Niculescu a recunoscut idila cu Dana!

18 07. 2002, 08:40
Ieri, Radu Niculescu a vorbit despre relatia sa cu Dana Petrescu. Surse apropiate jucatorului sustin ca marturia lui Niculescu face parte din încercarea disperata de a o recuceri pe Dana, care nu mai vrea sa-l vada si încearca sa-si reconstruiasca relatia cu Dan. Daca în toamna trecuta cei doi

Ieri, Radu Niculescu a vorbit despre relatia sa cu Dana Petrescu. Surse apropiate jucatorului sustin ca marturia lui Niculescu face parte din încercarea disperata de a o recuceri pe Dana, care nu mai vrea sa-l vada si încearca sa-si reconstruiasca relatia cu Dan. Daca în toamna trecuta cei doi soti locuiau separat, astazi ei stau împreuna cu cele doua fetitie în noua casa pe care si-au amenajat-o în zona Herastrau, în Bucuresti.

Ai plecat singur în Turcia? Cu viata sentimentala cum stai?
O iei pe ocolite, dar înteleg unde bati. E vorba de Dana Petrescu, nu?

Pîna la urma care este adevarul cu povestea cu Dana?
Adevarul este cel care l-a spus ea atunci.

Si atunci de ce n-ai recunoscut la vremea respectiva?
Nu stiu daca ma crezi, însa singurul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa o protejez pe Dana. As fi pus-o într-o situatie foarte dificila, eu n-aveam prea multe de pierdut. Am vrut sa evit un raspuns care în ochii unora o acuza.

Si acum?
Acum este un capitol încheiat, însa cum am iubit-o pe ea nu voi mai iubi niciodata. A fost iubirea vietii mele.

Acum ai pe altcineva?
Nu am pe nimeni, înca îmi ling ranile. Nu sînt dispus sa am o relatie cu adevarat serioasa. Sînt singur.

„Am semnat cu Besiktas”

Cum e, Radule, ai semnat cu Besiktas?
Chiar daca venisem aici, împreuna cu nea Mircea si cu Pancu, nu eram convins ca voi semna. Au fost unele probleme data trecuta, cînd de fapt m-am si întors acasa dupa cîteva zile de antrenament. Pîna la urma totul s-a rezolvat si am semnat.

Multumit de conditii?
Nu e cum mi-as fi dorit eu, însa pîna la urma pentru mine Besiktas era cea mai buna solutie. Am facut vizita medicala împreuna cu Pancu, doi doctori ne-au urmarit pas cu pas si, cum n-au fost probleme, ne-au dat liber sa semnam.

Sînteti în cantonament cu Besiktas?
Nu, locuim la hotel Marmara, unul de 5 stele, si vom merge în seara asta la antrenament. Joi plecam în cantonament în Elvetia.

Au fost negocieri cu Steaua?
Nici nu stiu ce sa spun pentru ca eu primeam mesaje de la ei ca ma vor, iar pe de alta parte cei de acolo spuneau tuturor ca n-au nici o treaba cu Radu Niculescu. De fapt, eu am vorbit doar cu Meme Stoica, unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei, dar nici atunci concret despre acest subiect.

E un avantaj sau un dezavantaj ca ai jucat anul trecut la Galatasaray?
Cred ca am doar de cîstigat din experienta sezonului trecut pentru ca eu cunosc echipele, jucatorii, cum evolueaza Galata si alte treburi de genul asta. Probleme ar putea fi doar cu suporterii, dar nu cred ca se pune problema la Besiktas.

Crezi ca e posibil un atac Pancu – Radu Niculescu?
De ce nu? Pîna la urma Ilhan s-a operat de menisc ieri, Dursun are probleme la tibie, asa ca pîna la urma nu sîntem decît noi doi apti complet.

Baskanul nu l-a vrut
Presedintele lui Besiktas, Serdar Bilgili, s-ar fi opus achizitionarii lui Radu Niculescu, a sustinut presa din Istanbul, dar încrederea acordata de Mircea Lucescu atacantului de 27 de ani l-a convins pe baskan sa plateasca pretul împrumutului: 100.000 de euro. Lucescu a garantat pentru Niculescu: „E un jucator bun. A demonstrat si la Galatasaray ca are valoare, iar pretul lui e mai mult decît rezonabil. Daca nu va face fata, va fi rezerva”.

Forum: Cum comentati idila lui Radu Niculescu, avuta cu sotia lui Dan Petrescu?

Sursa: www.prosport.ro