Cei doi sefi ploiesteni, care vor detine procente identice la FC Prahova, vor avea putere egala de decizie atît la clubul din „9 Mai”, cît si la Petrolul.
Fuziunea financiara dintre Astra si Petrolul mai are de trecut un pas: oficializarea ei cu ocazia Adunarii Generale a clubului din cartierul „9 Mai”. Sedinta ar urma sa aiba loc spre sfîrsitul saptamînii viitoare. Tot atunci se vor bate în cuie si amanuntele legate de culori, în prezent alb-negru, si emblema. Noul club va prelua, în ambele cazuri, însemnele Astrei. O alta preocupare e aceea de a se stabili la nivelul patronatului modul în care vor fi înscrisi sponsorii pe tricouri, astfel încît sa se poata face comenzile pentru seriile de echipament.
Niculae si Luca vor detine procente egale la noua societate, dar si la Petrolul. Fiecare va avea probabil cîte 45%, restul de 10% intrînd în contul Primariei. „Ceilalti actionari de pîna acum vor cesiona partile lor fie catre Interagro, fie Petromului”, a explicat ieri Ioan Niculae. Operatiunea va trebui însa finalizata foarte rapid, pentru a se obtine certificatul de identitate sportiva, fara de care noua grupare nu se poate înscrie în campionat.
Echilibrarea salariilor
Aflati în cantonament la Poiana Brasov, fotbalistii prahoveni s-au gîndit ca formarea noii grupari a Ploiestiului va aduce o renegociere a contractelor, ei dorind sa ceara mai mult pentru a semna acordurile. Oficialii au precizat însa ca eventuala schimbare a denumirii clubului nu va atrage înlocuirea contractelor existente pentru fotbalistii Astrei, doar cei 8 de la Petrolul urmînd sa semneze unele noi. Se va trece la o echilibrare a contractelor, deoarece exista diferente mari între angajamentele financiare ale celor de la Petrolul si ale celor de la Astra, în defavoarea galben-albastrilor.
„Amical” cu Besiktas
Venirea lui Razvan Lucescu la Astra va apropia relatiile dintre conducerea clubului ploiestean si Mircea Lucescu, amic bun cu patronul prahovenilor, Ioan Niculae. În baza acestei prietenii, Besiktas, actuala formatie a lui „Il Luce”, este asteptata sa dispute un meci amical la Ploiesti, probabil în luna septembrie, cînd programul competitional va permite o asemenea partida.
Sursa: www.prosport.ro