Medicul clubului Sporting Lisabona, Gomes Pereira, a exclus posibilitatea ca atacantul român Marius Niculae, care a suferit o intervenție chirurgicala la genunchiul stîng, sa-și reia antrenamentele înainte de începutul sezonului viitor
„Nu avem nici un semnal ca perioada de recuperare a atacantului român ar putea fi mai scurta decît s-a prevazut inițial. Nu-l vom vedea la antrenamente înainte de începutul sezonului viitor”, a declarat medicul gruparii portugheze.
Potrivit „O Jogo”, Marius Niculae a sosit la stadionul clubului Sporting, la sfîrșitul antrenamentului efectuat luni dimineața, și a discutat cîteva minute cu coechipierii sai și, în special, cu antrenorul secund Rolao Preto. Ulterior, Niculae a efectuat o noua ședința de recuperare împreuna cu fizioterapeutul Rodolfo Moura.
Publicația citata mai noteaza ca, de la începutul programului de recuperare, jucatorul român a efectuat zilnic una sau chiar doua ședințe de fizioterapie la stadionul „Jose Alvalade”. „Prima zi de pauza pe care a avut-o românul a fost duminica, dar el și-a reluat ședințele cu entuziasmul caracteristic, fiind sprijinit, de asemenea, de coechipieri și suporteri”, scrie „O Jogo”.
Niculae s-a accidentat grav, pe data de 22 decembrie 2001, în timpul meciului dintre formațiile Sporting Lisabona și Vitoria Setubal, scor 1-0, din etapa a XVI-a a campionatului Portugaliei. El a fost supus, la începutul lunii ianuarie, unei intervenții chirurgicale la genunchiul stîng, medicii declarînd ca jucatorul român va fi indisponibil pentru cel puțin șase luni.
Cotidianul „A Bola” noteaza, sub titlul „Boloni alearga cu Jardel”, ca principalii protagoniști ai antrenamentului de luni dimineața au fost antrenorul român Ladislau Boloni și atacantul brazilian Mario Jardel.
„Într-o vizibila creștere de forma, atacantul brazilian a aratat multa grija pentru fiecare exercițiu în parte, dar a fost obligat sa faca asta, deoarece antrenorul român nu i-a acordat nici o pauza și a lucrat tot timpul alaturi de el”, scrie „A Bola”.
Sursa: www.mediafax.ro