Realizatoarea emisiunii ”Animus şi anima” de la B1 TV trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu solistul trupei Parlament. După aproape un an de la debutul acestei poveşti, Doru a cerut-o în căsătorie pe Nicoleta. Şi, într-o singură zi, cei doi s-au şi logodit la biserică!
Psihologul de la B1 TV şi Doru Isăroiu s-au văzut prima dată la o emisiune de la Euforia TV, unde amîndoi erau invitaţi. A fost… simpatie de la prima vedere! ”Părea totul firesc şi previzibil cînd privirile noastre s-au ciocnit şi atunci s-a oprit timpul în loc. Emoţia întîlnirii noastre ne-a transformat starea şi dispoziţia. Participarea la o emisiune TV nu mai era o rutină, era o sărbătoare. După o succintă prezentare a invitaţilor, moderatoarea Corina Dănilă ne-a propus să ne ridicăm în picioare, unul lîngă celălalt, în faţa publicului, pentru a face dovada unui posibil cuplu. Ruşinaţi de descoperirea noastră împreună, am început să ne amuzăm de situaţie şi chiar ne-am intrat în rol”, îşi aminteşte Nicoleta. După emisiune, Doru a primit cartea de vizită a Nicoletei şi, după o lună, acesta şi-a luat inima în dinţi şi a sunat-o. Au urmat alte conversaţii telefonice, iar Crăciunul şi Revelionul au fost pretexte valide pentru alte discuţii la telefon. În cele din urmă, a trecut şi anul 2006, iar 2007 a debutat cu prima întîlnire. Pe 23 ianuarie, mai precis. La o cafea… După o săptămînă, cei doi îşi declarau relaţia.
Chiar dacă nu implică pregătirile unei nunţi, nici o logodnă nu se poate organiza prea uşor. Însă Nicoleta şi Doru au demonstrat că se poate… într-o zi! Pe 11 noiembrie, prezentatoarea emisiunii de la B1 TV a fost cerută de nevastă. Nicoleta a acceptat şi pe 13 noiembrie s-au şi logodit la biserică, cu verighete şi naşi… aşa cum se face. Într-o singură zi! ”Am cerut acordul părinţilor, binecuvîntarea duhovnicului nostru, am ales naşii de logodnă, am luat verighetele (oferite de buna noastră prietenă Lizi), am fost atenţi şi la ţinuta vestimentară (în aceeaşi zi, o altă bună prietenă, Ecaterina Dumitraşcu, mi-a cusut hăinuţa albă special pentru logodnă) şi, la ora 10 seara, a început unirea noastră firească în faţa lui Dumnezeu, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti”, povesteşte Nicoleta. Povestea lor de dragoste a inspirat şi piesa ”Doamne”, cîntată de trupa Parlament.