Nicoleta Luciu n-are voie să facă mişcare

27 06. 2011, 13:14

Nicoleta Luciu se pregăteşte intens pentru întâlnirea cu
cei trei şi, deşi nu se gândeşte încă la hăinuţe, a comandat deja
căruciorul: „Nu sunt superstiţioasă, dar e încă prea devreme să
cumpărăm haine pentru tripleţi. Din capitolul accesorii, am
comandat deja un cărucior triplu din Statele Unite ale
Americii”.

Întrebată despre riscuri, Nicoleta Luciu spune că este la curent cu
tot ce ţine de o sarcină triplă: „Da, am citit şi citesc în
continuare mult. Ştiu că există riscuri, dar nu mă gândesc la ele.
Mă gândesc la tot ce e frumos, iar dacă îmi vin gânduri rele, le
alung. Tot ce îmi doresc este să-mi aduc copiii sănătoşi acasă”.
„La ultima ecografie, atunci când am aflat că vom avea o fetiţă şi
doi băieţi, Zsolt şi cu mine am fost foarte emoţionaţi. Medicul
ne-a spus că feţii sunt sănătoşi şi că se dezvoltă bine. La
întoarcerea din vacanţă, voi mai face o ecografie”. Vedeta Acasă va
naşte prin cezariană şi recunoaşte că i-ar fi fost teamă să nască
natural.

În ceea ce priveşte regimul pe care l-a adoptat, Nicoleta
mărturiseşte în „Ce se
întâmplă, doctore?
” că are o alimentaţie sănătoasă: „Consum
multe legume, fructe, lactate, nu mănânc iute şi nici fructe de
mare. Dacă am poftă de ceva dulce, nu mă abţin, dar mănânc doar în
prima parte a zilei”. Iar despre garderobă, vedeta spune: „N-am
voie să fac mişcare. Deoarece burta creşte pe zi ce trece, a fost
nevoie să-mi cumpăr mai multe haine, dar am şi rochii arăbeşti
foarte lejere şi comode cumpărate din Turcia, din perioada în care
am filmat pentru telenovela