Nicoleta Luciu este „poeta” de la Poarta Sărutului

Apropo.ro / 24.03.2015, 13:43
Nicoleta Luciu este „poeta” de la Poarta Sărutului
În ediţia din această seară a emisiunii „Nunţi de Poveste” de la Prima TV, Nicoleta Luciu ajunge la Târgu Jiu, unde îşi cunoaşte mirii chiar la Poarta Sărutului. În acelaşi timp, Denis Ştefan participă la o nuntă penticostală la Mlenăuţi.
Azi de la 20.30, Nicoleta află povestea a doi tineri îndrăgostiţi în oraşul lui Brâncuşi  şi se lasă cuprinsă de emoţia întâlnirii. Dar când vedeta vrea să fie romantică, mirele e pus pe glume. „Încerc şi eu să fiu poetă şi tu îmi tai elanul”, glumeşte Nicoleta. 
 
Foto: Prima TV
 
De cealaltă parte a baricadei, Denis are parte de o nuntă cum n-a mai văzut până acum: o nuntă de penticostali. Cu surprindere, Denis află că la nuntă nu se va dansa, nu se vor consuma băuturi alcoolice, iar în loc de muzică, vor asculta cântece religioase şi poezii. O adevărată provocare pentru amfitrionul mereu pus pe petrecere. 
 
Foto: Prima TV
 
Deşi toate indiciile prevedeau un eveniment liniştit, nunta s-a lăsat cu un eveniment neintuit de nimeni. În drum spre biserică, o turmă de mistreţi a tăiat calea alaiului, iar unul dintre porci a fost lovit chiar de maşina mirilor. Animalul a scăpat teafăr şi nevătămat, însă nuntaşii, în frunte cu Denis, s-au oprit să evalueze pagubele şi să cugete asupra întâmplării. „E tare maşina, dar şi porcul a fost tare”, evaluează Denis situaţia. „Probabil o să-şi amintească de nunta de penticostali care l-a lovit şi o să-i aştepte la colţ”.