Nicoleta Luciu – Cu familia în Croaţia

Apropo.ro / 06.07.2009, 00:00
Nicoleta Luciu - Cu familia în Croaţia
Actriţa s-a întors dintr-o vacanţă de vis petrecută alături de iubitul ei, Zsolt Csergo, şi copilul lor în Croaţia, unde şi-a încărcat bateriile şi s-a pregătit pentru rolul din “Aniela”, primul serial românesc de epocă.

Nicoleta şi Zsolt s-au bucurat de prima vacanţă în noua formulă, de trei: “Am stat cel mai mult în zona Istria a Croaţiei, dormeam pe iahtul lui Zsolt, iar ziua ne plimbam pe plajă sau vizitam orăşele micuţe, precum este Rovinji, cu străzi înguste, pavate cu pietre şi admiram arhitectura caselor foarte vechi. Zsolt jr. s-a simţit foarte bine pe tot parcursul vacanţei, i-a plăcut şi călătoria cu avionul, dar şi cu iahtul, spre bucuria noastră. I-am luat o piscină gonflabilă în care mă jucam cu el toată ziua şi mergeam cu el în fiecare zi la bazin, unde înotam toţi trei”, povesteşte Nicoleta Luciu.

Printre locurile vizitate a fost şi domeniul pe care Tito, marele lider al Iugoslaviei, îşi primea oaspeţii – insula Brijuni: “În drum spre insulă, pe iaht, fiul meu a rostit pentru prima oară cuvîntul , care în limba maghiară înseamnă . A fost un moment emoţionant, m-am simţit cel mai fericit tătic din lume. Nu o să uit niciodată această vacanţă”, spune Zsolt Csergo.