Nicoleta Luciu a vrut să se tundă ”periuţă”!

Apropo.ro / 23.05.2011, 14:30
Nicoleta Luciu a vrut să se tundă ”periuţă”!
Viitoarea mămică de tripleţi, Nicoleta Luciu, a trecut în această dimineaţă printr-o schimbare de look spectaculoasă, pe care o dorea de multa vreme – şi-a tuns părul mult mai scurt decât l-a avut vreodată.

Actriţa din telenovela „Iubire şi
onoare
” de la Acasă TV a hotărât că o tunsoare scurtă e
binevenită în acest moment, dat fiind faptul că este însărcinată,
iar vara se anunţă a fi una foarte călduroasă: „M-am tuns mai scurt
pentru că mi-era foarte greu să mă mai descurc cu părul lung, mai
ales acum, în timpul sarcinii cu tripleţi, când trebuie să stau
numai în pat. Părul scurt e mai uşor de coafat şi de întreţinut
decât unul lung, mai ales că voi prinde lunile de vară
însărcinată”, povesteşte vedeta Acasă TV.

Nicoleta Luciu s-a lăsat pe mâinile celebrului hair-stylist Adi
Perjovski şi mărturiseşte că este foarte mulţumită de rezultat:
„Abia aşteptam schimbarea de look! Am tăiat două treimi din
lungimea părului. M-aş fi tuns periuţă, dar până la urmă am decis
să-l tund atât cât să-l pot prinde într-o coadă. Abia aştept să mă
vadă Zsolt, de altfel sunt tare curioasa cum o sa reacţioneze şi
cel mic, mai ales că lui îi plăcea să mă mângâie pe păr atunci când
mă pieptănam. O singură dată am avut părul scurt, la vârsta de 3
ani, şi de atunci l-am avut numai, numai lung. Cel mai mult, părul
meu a atins o lungime de 87 cm, dimensiune la care ajunsese până
azi dimineaţă, înainte să mă tund”.

Actriţa a acordat dintotdeauna o atenţie deosebită stilului de
viaţă sănătos, aspectului fizic, şi bineînţeles, îngrijirii
părului: „Îmi întreţin părul cu o mască naturală pe care o fac o
dată la două săptămâni, din ulei de ricin, ulei de măsline şi
vitaminele A şi E uleioase. Îmi înfăşor părul într-un prosop şi ţin
masca în timpul nopţii până a doua zi dimineaţa. Părul rămâne
foarte mătăsos şi uşor de pieptănat. În general, îmi place să-mi
ţin părul prins, şi doar atunci când ies cu Zsolt în oraş sau merg
la evenimente îl las desprins”, spune Nicoleta Luciu.