Maduro, în vârstă de 50 de ani, succesor desemnat de fostul lider charismatic înainte de deces, a câștigat scrutinul în fața candidatului opoziției Henrique Capriles, în vârstă de 40 de ani, care a obținut 49,07 la sută din sufragii, a declarat președintele CNE, Tibisay Lucena, afirmând că tendința este „ireversibilă”.
„Astăzi, putem spune că am avut o victorie electorală justă„, a declarat Maduro, moștenitor al defunctului lider charismatic, în fața unei mulțimi de susținători reuniți la palatul prezidențial din Caracas.
Candidatul opoziției din Venezuela, Henrique Capriles, a refuzat, duminică, să recunoască victoria lui Nicolas Maduro la alegerile prezidențiale, înainte de renumărarea tuturor voturilor din scrutinul organizat după moartea lui Hugo Chavez.
„Nu vom recunoaște un rezultat înainte ca fiecare buletin al venezuelenilor să fie renumărat, unul câte unul„, a declarat Capriles, în cadrul unei conferințe de presă organizate în timp ce adversarul său a fost declarat oficial învingător cu 50,66 la sută din voturi.
Citește mai multe detalii despre noul președinte al Venezuelei, pe Mediafax.ro