În ciuda faptului că este unul dintre cel mai bine plătiţi actori, Nicolas Cage s-a declarat, de curînd, afectat de situaţia economică a ţării sale, drept pentru care s-a văzut nevoit să scoată la vînzare una dintre proprietăţile sale: castelul Neidstein din sudul Germaniei, situat în regiunea Bavaria.
Domeniul se întinde pe 166 de hectare, iar castelul, construit în secolul al XVI-lea şi înconjurat de pădure şi grădini, are nu mai puţin de 28 de camere. În urmă cu doi ani, actorul a achiziţionat proprietatea la preţul de 2,6 milioane de dolari, fiind atras de această regiune datorită originilor bavareze ale mamei sale. Castelul a intrat acum în posesia consilierului său juridic din Germania, Konrad Wilfurth, care intenţionează să-l renoveze complet, întrucît Cage n-a reuşit decît să-i refacă exteriorul. Actorul mai deţine un castel, Midford Castle, de inspiraţie gotică, construit în secolul al XVIII-lea, lîngă localitatea Bath din Anglia.