În cadrul campaniei “România tare de tot”, trustul Intact a organizat o super petrecere cu degustare de vinuri şi peşte, ambele 100% româneşti.
Vedetele participante s-au adaptat perfect conceptului de “3 ore de vacanţă”, ba mai mult, poveştile au continuat până târziu în noapte.
Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, a fost cea a urat bun- venit celor aproape 200 de invitati şi tot ea a susţinut un recital excepţional, cu melodii româneşti iubite de public.
Foto: Antena Stars
La rândul său, Nicolai Tand, gazda emisiunii culinare de la Antena Stars, “Star Chef”, a dezvăluit celor prezenţi lucruri mai puţin cunoscute despre peşţii pe care aceştia îi aveau în farfurie.
Şi cum mâncarea gustoasă face casă bună cu muzica de calitate, Mirela l-a provocat pe Nicolai la o porţie…de cântat: “Am ţâpurit normal, ce era să cânt dacă nu de-ale mele, din Maramureş! Coborai din deal în vale, / Mă-ntâlni cu doru-n cale>. La noi în Maramu’ se ţâpureşte în timpul cântecului, adică se scot strigăte de bucurie, de îndemn. Am făcut mare caterincă, ne-am simţit bine cu toţii, am râs că doar era petrecerea noastră”, a spus printre zâmbete vedeta Antena Stars.
Pe Nicolai Tand telespectatorii îl pot vedea sâmbăta şi duminica, de la ora 18.00, la “Star Chef”, emisiune difuzată la Antena Stars.