Artista susţine că, deşi nu este deloc simplu să ai grijă de atâtea suflete, cei cinci căţei şi cele patru pisici reprezintă pentru ea o parte din familie.
”Covoarele trebuie să le duc o dată la o lună de zile la curăţătorie, tapiţeria trebuie să o spăl periodic. Dar eu nu am avut animale în copilărie şi acum le iubesc foarte mult. Simt întotdeauna că ele mă liniştesc şi mă relaxează. Pe unele dintre ele le-am primit cadou, pe altele le-am salvat pe de stradă. Consum o grămadă de timp cu animăluţele, pentru că nu este uşor. Au şi ele problemele lor şi noi pe ale noastre, dar nu le neglijăm. Când eu şi soţul meu ne aşezăm la masă, toate animalele sunt în jurul nostru”, povesteşte Nico în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor”, de la Antena Stars.
Cum reuşeşte să se împartă între responsabilităţile zilnice şi cele nouă vieţuitoare pe care le are în casă, cât de mult le iubeşte şi ce face pentru ele, Nico povesteşte sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.