Nici suma de 10 milioane de dolari n-a convins-o pe Kim Cattrall să revină în “Sex and the City”
Peste 10 milioane de dolari este salariul pe care îl va primi fiecare dintre cele trei staruri ale seriei „Sex and the City” pentru miniseria care va fi disponibilă în curând pe HBO Max.
Cum seria “Totul despre sex/ Sex and the City” înseamnă povestea celor patru prietene interpretate de Sarah Jessica Parker (Carrie Bradshaw), Cynthia Nixon (Miranda Hobbes), Kristin Davis (Charlotte York) și Kim Cattrall (Samantha Jones), fanii se întreabă dacă noua miniserie, care nu o include pe cea din urmă, va avea succes.
Noua miniserie, intitulată “And Just Like That”, va avea 10 episoade. Personajul Samantha a fost unul efervescent, iar scenariștii trebuie să găsească o variantă creativă de eliminare a acesteia. Unii fani consideră că însuși titlul și firul poveștii “Sex and the City” au foarte mult de-a face cu rolul Samanthei. Kim Cattrall a fost foarte fermă în decizia de-a nu se mai întoarce în această franciză. Anul trecut, actrița a declarat pentru The Guardian că “i-a plăcut foarte mult ‘Sex and the City’, însă, după cel de-al doilea film, i-a ajuns și nici nu încape discuție despre acceptarea unui rol într-un al treilea film”.
Un total de peste 10 milioane de dolari pentru fiecare actriță în rol principal la sfârșitul miniseriei “And Just Like That”
Potrivit mai multor surse, fiecare dintre cele trei staruri va primi peste 10 milioane de dolari la sfârșitul celor 10 episoade. Suma nu este deloc surprinzătoare, având în vedere standardele înalte ale proiectului, dar și faptul că, în ultima perioadă, cam acesta este nivelul superior financiar al vedetelor de clasă A din televiziune. De altfel, Nicole Kidman, Sir Patrick Stewart, Reese Witherspoon și Jeff Bridges se numără printre starurile care au primit, recent, astfel de sume fabuloase pentru proiecte majore difuzate de platforme de streaming precum Netflix și Hulu.
CITEȘTE ȘI: HBO Max confirmă o nouă miniserie “Sex and the City”
FOTO: Profimedia Images