O zonă de 400 de metri pătrați din cimitirul luteran Georgen, fondat în 1814, a fost rezervată pentru înmormântarea a până la 80 de lesbiene, a declarat o purtătoare de cuvânt a Safia, o organizație națională care reprezintă interesele lesbianelor în vârstă.
QUIZ – În ce țări este permisă biciuirea soțiilor, de Paște?
Potrivit asociației, zona a fost cesionată pentru 30 de ani, fără taxe, singura obligație fiind amenajarea și păstrarea în bune condiții a perimetrului, practică de altfel comună în Germania.
Zone adiacente celei închiriate asociației Safia sunt nefolosite, vechile monumente funerare fiind năpădite de vegetație abundentă și neîngrijite.
La rândul său, un reprezentant al Bisericii Luterane a declarat că înțelegerea cu Safia face parte din eforturile de a „revitaliza cimitirul”, situat în apropiere de Alexanderplatz, „prin cooperarea cu diverse grupări”. El a adăugat că biserica se află în negocieri cu comunitatea musulmană pentru a-i pune la dispoziție locuri pentru înmormântare.
Crearea acestui cimitir pentru lesbiene a fost salutată și de Asociația Persoanelor Gay și Lesbiene din Berlin, care consideră că este o „oportunitate pentru lesbienele care vor să fie îngropate printre alte lesbiene”.