Sunt supuse acestei reglementari cabinetele de asistenta
medicala primara, ambulatoriu de specialitate, inclusiv
specialitatile paraclinice si medicina dentara si cele de asistenta
medicala de recuperare, care au obligatia sa afiseze la loc vizibil
numarul de telefon la care se pot efectua programarile.
„Noile masuri luate de catre Ministerul Sanatatii vor
creste calitatea actului medical, dar si
satisfactia pacientului. Vrem sa modificam
comportamentul si mentalitatea furnizorului de servicii medicale in
ceea ce priveste respectul pentru pacient, dar si perceptia
bolnavului fata de conditiile in care se realizeaza actul medical.
Prin introducerea acestei masuri simple de programare a serviciilor
medicale va creste accesibilitatea bolnavilor la asistenta
medicala in ambulatoriu„, a declarat ministrul Sanatatii,
Cseke Attila.
Potrivit conducerii MS, de la prevederile actului normativ
fac exceptie cazurile de urgenta medicala, dar si
cabinetele din mediul rural, in localitatile unde, din cauza lipsei
mijloacelor tehnice necesare nu exista posibilitatea efectuarii
programarilor.
De asemenea, fac exceptie si serviciile medicale
paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de
trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afectiune
acuta.