Netoiu vrea in Valea Rosie!

23 04. 2002, 08:43
Invocînd niste declaratii ale primarului Vasile Bulucea, patronul Universitatii a depus ieri un memoriu la LPF pentru ca echipa lui sa plece de pe "stadionul Ion Oblemenco". Razboiul permanent în care se afla Gigi Netoiu, patronul Universitatii Craiova, cu oficialitatile locale, în frunte


Invocînd niste declaratii ale primarului Vasile Bulucea, patronul Universitatii a depus ieri un memoriu la LPF pentru ca echipa lui sa plece de pe „stadionul Ion Oblemenco”.

Razboiul permanent în care se afla Gigi Netoiu, patronul Universitatii Craiova, cu oficialitatile locale, în frunte cu primarul PSD Vasile Bulucea, a cunoscut ieri un nou episod. Netoiu spune ca „din cauza declaratiilor facute de Bulucea cum ca din cauza datoriilor mari acumulate la stadionul va taia apa, lumina, gazele si curentul, am decis sa mut echipa pe stadionul Electroputere, situat în cartierul Valea Rosie!”.

În acest sens, conducerea clubului din Banie a facut ieri o cerere la LPF, prin care solicita ca începînd cu etapa de sîmbata – cînd Universitatea va întîlni pe teren propriu UMT – si pîna la finalul campionatului sa joace meciurile considerate acasa în Valea Rosie, acolo unde evolueaza de regula „satelitul” Universitatii, divizionara C Electro Craiova.

„Am vazut ca domnul Bulucea spune ca am avea vreo 4 miliarde si ceva datorii si ne ameninta cu Curtea de Conturi”, continua finantatorul Craiovei. „Ce, eu sînt prost? Noi folosim cel mult 6 ore pe luna stadionul si sa platesc 200 de milioane? Acolo sînt zi lumina peste 200 de sportivi care se antreneaza, iar eu sa platesc pentru toti? Pentru ca nu exista contoar separat, atît a consumat echipa de fotbal si atît atletii. În 2 ani am platit 3 miliarde si jumatate si am folosit 60 de ore stadionul! Cît sa mai dau? Pai, nici la Las Vegas daca eram nu plateam atît! Plecam în Valea Rosie, unde nu ne costa nimic, pentru ca avem 80 la suta din Electroputere”.

Legat de primarul Bulucea, Netoiu este foarte acid: „A promis instalatie de nocturna pîna pe 1 mai. Unde e? S-o vad si eu! A promis ca aduce 250.000 de dolari din sponsorizari. Eu n-am vazut nici un sponsor, nici un ban. Si daca ar spune acum ca nu ne taie nimic, nu ma mai întorc. Nu mai am încredere. Primarul e cel mai mare mincinos, comunistul asta smecher! E inadmisibil, o rusine, ca în anul 2002 oltenii sa-si mai aleaga un primar comunist! O sa spun eu într-o conferinta de presa, pe care o s-o tin miercuri la Bucuresti, multe despre Bulucea. Ce-a facut el cu bugetul oamenilor? Cum a cîstigat alegerile, pe baza caror promisiuni neonorate?”.

La rîndul sau, primarul Vasile Bulucea a replicat: „Nu-i adevarat nimic. Cum sa spun ca întrerup eu apa, lumina si gazele? Nu opresc nimic, pentru ca ma gîndesc la publicul craiovean si la echipa. Pentru ei n-o fac. Clubul are o restanta de un miliard si vreo 300 de milioane la apa, gaze, lumina, în ultimele 7-8 luni, dar n-o sa oprim nimic. Au o datorie si de alta natura, pentru sediu, pentru întretinerea stadionului. Datoriile cumulate fac 4 miliarde si ceva, aia da. Ei însa acum tipa ca sa se auda ca tipa! Vor scandal iar, asta cauta!”.

Cum se prezinta „Electroputere”

Pe arena situata în cartierul Valea Rosie evolueaza în momentul de fata divizionara C Electro Craiova, „satelitul” Universitatii. Acest stadion a gazduit pîna în urma cu cîtiva ani în urma si meciuri de Divizia A, pe vremea cînd Electroputere evolua în prima liga. În momentul de fata, daca gazonul se prezinta cît de cît apt pentru a gazdui partide de prima divizie, tribunele au cam devenit o ruina. În afara „oficialei”, recent revopsita, restul scheletului de tribuna arata destul de ruginit, iar spectatorii iau loc pe banci de lemn, si dintre acestea fiind destule lipsa. Capacitatea arenei este în jurul a 5.000 de locuri.

„Poftim? Cum o sa joace Universitatea în Valea Rosie? Locul ei e pe . Pai, vor sa-si puna nocturna si vin în Valea Rosie, unde joc eu cu Stîlpenii si cu Bolintinul!?”
Petre Deselnicu, presedinte Electro Craiova

Regulamentul amîna mutarea

Chiar daca oficialii Universitatii doreau ca echipa sa joace pe stadionul Electroputere înca din etapa viitoare, acest lucru nu este posibil. În ROAF, la capitolul „Schimbarea programarii unui joc oficial”, articolul 40, punctul 2, litera b, sta scris: „Schimbarea programarii se poate face si la solicitarea cluburilor, pentru motive întemeiate, astfel: „ziua de disputare a meciului, terenul sau localitatea, numai cu acordul celeilalte echipe, cu cel putin 10 zile înainte”.

Deci, chiar daca ar avea acceptul UMT-ului, oltenii nu îndeplinesc conditia celor 10 zile. Secretarul general al LPF, Vali Alexandru, a declarat ca „si daca ar fi fost îndeplinita conditia cu cele 10 zile, trebuia ca arena sa fi fost omologata, de catre o comisie a Ligii, pentru a gazdui meciuri de Divizia A”.

Sursa: www.mediafax.ro