– ”Făt-Frumos cu păr de aur”… ai primit multe felicitări pe site. De ce ai ales această poveste?
Am citit-o şi am văzut că e genul de poveste-aventură, care m-ar captiva dacă aş fi mică şi am vrut să-i fac pe copii curioşi să vadă ce urmează şi să meargă cu mine în poveste.
– De cînd n-ai mai citit poveşti?
Cred că de pe la 24 de ani, cînd am recitit ”Poveşti nemuritoare”, care m-au făcut să ies dintr-o oboseală cronică după învăţatul pentru admiterea la facultate şi să scap de surmenaj. Trebuia să aleg ceva ce mi-a plăcut cînd mă simţeam bine: poveştile.
– Cît de mult ţi-a plăcut experienţa de la ”Poveşti de pici”?
Mi-a plăcut foarte mult. Cred că m-aş putea reprofila uşor pentru că, de cînd eram mică, îmi plăcea să citesc şi să interpretez scenete, era o formă foarte bună de a mă deconecta.
– ”Citeşti în stele” în fiecare dimineaţă. Cunoşti vreo poveste despre… stele?
”Micul prinţ”, a lui Antoine de Saint-Exupery. Totdeauna m-am identificat cu el. Poate de asta mi-am şi ales acest hobby.
– Dacă semnele zodiacului s-ar ”pune la poveşti”, ce crezi că ar ieşi?
Ar ieşi o poveste savuroasă, cu personaje bine conturate, cu personalitate. Ar fi un fel de poveste în poveste.
Vorba dulce
mult aduce
– Dintre zodii, căreia i s-ar potrivi mai bine rolul de povestitor? Dar Făt-Frumos cine ar fi?
Făt-Frumos ar fi, cu siguranţă, Leul, pentru că este strălucitor, puternic, trimite raze în dreapta şi-n stînga şi este foarte carismatic. În rolul povestitorului ar fi Racul, talentat în ale vorbelor şi cu o memorie de elefant. Şi Taurul se încadrează în tiparul unui bun povestitor.
– Tu cu ce basme ai crescut? Şi cine ţi le citea?
Eu am crescut cu Petre Ispirescu, Fraţii Grimm, cu ”Legendele Olimpului” şi cu basmele populare, pe care le ascultam la radio.
– Ce personaj preferat aveai în copilărie?
Voiam să fiu Zîna cea bună, cu bagheta ei fermecată, Fata împăratului cea frumoasă, Fata moşului cea cuminte sau Ileana Cosînzeana.
– Cine crezi că a inventat poveştile?
Părinţii, ca să-i adoarmă pe copii.
– Dacă ai fi din nou pici, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?
M-aş juca cu păpuşile.