Netflix le-a dat în judecată pe creatoarele unui musical neautorizat inspirat din serialul „Bridgerton”
Netflix le-a dat în judecată pe creatoarele unui musical neautorizat inspirat din popularul său serial „Bridgerton”, acuzându-le de încălcarea drepturilor de autor, conform Reuters.
Plângerea a fost depusă împotriva lui Abigail Barlow şi Emily Bear la Tribunalul Federal din Washington, la trei zile după o reprezentație a spectacolului „The Unofficial Bridgerton Musical” care s-a jucat cu casa închisă la Kennedy Center din capitala Statelor Unite.
Un avocat al celor două acuzate a refuzat să facă declaraţii pe această temă, spunând că doreşte să analizeze mai întâi plângerea depusă în instanţă.
Serialul „Bridgerton”, lansat pe 25 decembrie 2020 şi inspirat din romanele de dragoste ale scriitoarei Julia Quinn, a avut 82 de milioane de spectatori în primele patru săptămâni de difuzare pe Netflix a primului său sezon, stabilind un record de audienţă la acea vreme.
Serialul a continuat apoi cu cel de-al doilea sezon, difuzat în 2022.
Reprezentanții Netflix afirmă că după premiera din 2020 a serialului „Bridgerton”, cele două acuzate au început să publice o serie de mesaje şi conţinuturi online pe TikTok, unde au împreună 2,4 milioane de admiratori, inclusiv cântece inspirate din personajele, scenele, dialogurile şi intrigile serialului.
Platforma de streaming a precizat că le-a avertizat pe cele două în repetate rânduri şi le-a cerut să se oprească, însă ele şi-au continuat planurile ce vizau lansarea unui album, intitulat „The Unofficial Bridgerton Musical” şi a unei producţii de tip musical.
Foto: Netflix
CITEȘTE ȘI: „Bridgerton” începe producția pentru sezonul 3
Shonda Rhimes și Julia Quinn scriu romanul prequel „Bridgerton”