Nesta ramane la Lazio
Fundașul italian Alesandro Nesta, aflat în atenția mai multor cluburi europene, va ramîne pentru înca un sezon la formația Lazio Roma, a anunțat, marți, președintele clubului din capitala Italiei, Sergio Cragnotti.
„Nesta ramîne la echipa Lazio Roma și va fi capitan. Nu m-am întîlnit în aceste zile cu nici un oficial de la cluburile care îl doresc pe Nesta. Conducerile gruparilor Inter Milano și Juventus Torino știu care sînt condițiile pentru a-l putea achiziționa pe Nesta, dar nu au fost de acord cu ele”, a spus Cragnotti.
Președintele clubului Lazio Roma a precizat ca Alessandro Nesta valoreaza mai mult decît fundașul englez Rio Ferdinand, transferat de la Leeds United la Manchester United pentru suma de 46,8 milioane de euro.
Nesta, în vîrsta de 26 de ani, s-a aflat în atenția cluburilor Inter Milano, Juventus Torino și Real Madrid. La un moment dat președinții cluburilor Lazio Roma și Inter Milano s-au înțeles ca gruparea milaneza sa achite aproximativ 30 demilioane de euro și sa-l cedeze pe Christiano Zanetti în schimbul lui Alessandro Nesta, dar în cele din urma negocierile au eșuat.
Sursa: www.mediafax.ro