-Serialul “Un destin la răscruce” prezintă o societate în care femininitatea este echivalentă cu dependenţa faţă de familie, obedienţa faţă de unele tradiţii şi reguli arhaice. Cum o descrii pe Neriman, într-un astfel de context?
Neriman conştientizează că, în mediul în care s-a născut şi a crescut, femeia nu are niciun cuvânt de spus şi că această stare de fapt nu se potriveşte cu aspiraţiile ei. Întotdeauna alţii decid pentru ea – mai întâi familia în care se naşte şi creşte, apoi familia viitorului soţ.
-Soacra din serial este modelul soacrei clasice în rândul turcoaicelor. Nora e tratată ca o sclavă, dacă a greşit înainte de căsătorie, iar părinţii fetei nu mai pot interveni. Neriman vede şi se revoltă de drama tinerelor “femei de casă”, prizoniere în propriile familii. Neriman este o visătoare, dar si o luptatoare in aceasta drama colectiva. Ea vrea o viata mai buna si lupta pentru ca visul ei sa se implineasca.
-Gasesti asemanari intre eroina din serial si propria ta persoana?
Desi nu am fost pusa in situatii de viata similare, imi place sa cred ca am aceeasi ambitie si determinare ca si personajul caruia ii dau viata pe micul ecran. Cand ceva imi este potrivnic, imi canalizez toate eforturile si toata vointa pentru a depasi acel obstacol. Sunt foarte ambitioasa.
-Iti mai amintesti de prima ta aparitie in fata camerei de filmat?
Primul contact cu o camera de filmat profesionista a fost la varsta de 13 ani, cand am jucat intr-un spot TV. Imi amintesc ca nu am avut deloc emotii, pentru ca exersasem acest moment de zeci de ori, in fata camerei de filmat a familiei. Tata ma filma in vacante, pe plaja, iar eu ma comportam de fiecare data ca si cum jucam intr-un film: improvizam, spuneam replici care ii luau chiar si pe parintii mei prin surprindere. O camera nu ma intimida. Dimpotriva, ma simteam in largul meu in fata camerei!
-Ce ti se pare cel mai greu in profesia de actor?
Cel mai dificil este sa ramai tu insuti, dupa ce ai fost timp de cateva zeci de episoade un personaj.
-Care este modul tau de a te relaxa dupa o zi grea de filmare?
Imi place sa citesc, sa merg la cinema sau sa ascult muzica la casti in timp ce fac o plimbare in parc. Uneori, pierd ore in bucatarie incercand sa inventez un nou fel de mancare. Prietenii mei apreciaza asta si imi zic ca de fiecare data iese ceva interesant! Si imi plac foarte mult caii. Cand am timp, merg la un centru de hipism din apropierea Istanbulului.
Serialul „Un destin la rascruce” se difuzeaza in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 20.00, la Kanal D.