Cântăreaţa Jessie J a fost surprinsă pe balconul unui hotel din Miami, alături de o prietenă, iar imaginile ne prezintă o cu totul altă imagine faţă de cea cu care ne-a obişnuit artista. Dacă pe covorul roşu arată de nota zece, ei bine, nemachiată, essie J este total schimbată.
Jessica Ellen Cornish, în vârstă de 27 ani, cunoscută publicului larg sub numele de Jessie J, este o cântăreaţă şi textieră britanică. A cunoscut pentru prima dată faima după ce a scris piese pentru cântăreţi americani precum Chris Brown sau Miley Cyrus. Cea mai cunoscută melodie la care a lucrat este „Party in the U.S.A.”, care a fost foarte apreciată în numeroase ţări. În 2011, Jessie J a câştigat premiul Sound of 2011 (BBC), iar o lună mai târziu a primit Critic’s Choice, în cadrul galei BRIT Awards 2011.