Nefumător, amendat pentru că avea lipit de talpă un muc de țigară
Galezul Ken Morris, în vârstă de 72 de ani, a avut parte de o surpriză neplăcută, pe data de 18 aprilie: autoritățile regionale l-au amendat cu 50 de lire sterline pentru că nu a păstrat curățenia localității.
Concret, cu o zi înainte, Morris, care s-a lăsat de fumat cu mulți ani în urmă, a aruncat pe jos un muc de țigară care i se lipise de încălțăminte, la ieșirea dintr-un magazin. El a fost observat de un ofițer al Patrulei Municipale care, deoarece „infractorul” a plecat cu mașina, i-a trimis amenda acasă.
Morris a plătit amenda, considerându-se vinovat că nu a aruncat chiștocul într-un coș de gunoi, chiar dacă nu îi aparținea.
„Sunt vinovat! Toată viața am luptat împotriva aruncării gunoiului pe stradă. Și pe copiii mei i-am învățat la fel. Cred că am facut-o inconștient”, a spus el.
Soția sa, Sonia, crede că de vină sunt, însă, cei care ar fi trebuit să păstreze curățenia în zonă, iar amenda este nemeritată.
În ultimul an, Consiliul Local al regiunii Neath Port Talbot a amendat 379 de persoane care au fost prinse aruncând mizerie pe stradă, amenzile totalizând 14.225 lire sterline.