Multă culoare, costume, decoruri şi dansuri exotice, invitaţi care vin să le spună matinalilor „La mulţi ani”, toate se vor regăsi în ediţia de miercuri, 1 februarie. „De-a lungul timpului am făcut tot felul de petreceri. De data asta vom încerca o zi de carnaval la „Neatza”. După cum ştiţi, februarie este luna carnavalului în lume, celebre fiind cele din Veneţia, Rio sau Tenerife, aşa că ne-am inspirat din acest obicei şi vom avea un carnaval în platou”, dezvăluie Dani. La rândul lui, Răzvan spune că distracţia va fi garantată, mai ales că de atâta timp ei îşi petrec toate dimineţile împreună, exact ca o familie: „La început a fost ca în tabără. Acum e ca la o veşnică reuniune de 10 ani de la terminarea liceului”, glumeşte acesta.
Din platoul „Neatza” nu vor lipsi invitaţii speciali, printre care Pepe, Lidia Buble, Ruby sau Anda Adam, multe bunătăţi pregătite de Vlăduţ special pentru această aniversare, dar şi cele mai interesante informaţii adunate de Cătălin Oprişan, după cum declară chiar el: „Voi încerca să găsesc ce se petrecea acum nouă ani în lume, indiferent de domeniu, ca să vedem de unde am început şi… unde am ajuns.” Pentru fiecare dintre membrii echipei, aceşti 9 ani au fost cu totul şi cu totul aparte. „Am aproape trei ani de „Neatza”. Iar emisiunea are un secret: timpul curge altfel aici şi poţi ajunge oriunde îţi imaginezi. Eu una am fost bebeluş de ziua copilului, am fost prinţesă, am fost Maleficent, divă de anii ’20. Este superb să ajungi în lumea pe care ţi-o propune matinalul ăsta”, spune încântată Amalia, „horoscopista” echipei. Şi pentru Flavia, anii petrecuţi în această gaşcă sunt trecuţi la capitolul senzaţionali: „E o emisiune care dă dependenţă. Sincer, nu-mi amintesc foarte bine diminetile pre-„Neatza”. Pentru mine dimineaţa trebuie să înceapă în formula asta.”
„Au fost nouă ani în care am învăţat enorm”, adugă şi Dani, „am reuşit să descoperim oameni foarte buni, am reuşit să nu ne despărţim de prea mulţi colegi şi ăsta cred că e recordul adevărat, suntem cam în aceeaşi formulă, ca echipă, nu doar ca prezentatori. Cu toate astea, au fost şi 9 ani grei, „Neatza” nu e o producţie uşoară şi chiar dacă pare că tot timpul ne distrăm, în spate este destul de multă muncă.” Muncă presărată însă cu multă bucurie şi o grămadă de prieteni, după cum completează Răzvan: „Neatza” înseamnă râsete, bucurie, ochi umezi, prieteni buni, anduranţă, satisfacţie, recunoştinţă.”