Neasiguratii vor beneficia de un pachet minim de servicii medicale

Apropo.ro / 16.08.2007, 14:19
Neasiguratii vor beneficia de un pachet minim de servicii medicale
Reforma în sanatate presupune organizarea unor pachete de servicii în functie de statutul de asigurat sau nu al celor care au nevoie de îngrijire medicala spitaliceasca, în concordanta cu directivele europene, a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, Vasile Ciurchea, presedintele CNAS.

„Sanatatea presupune costuri foarte mari oriunde în lume. Politicile sanitare mondiale vizeaza stabilirea unor servicii minime sau de baza care pot fi acordate persoanelor neasigurate, respectiv celor care platesc contributia la fondul asigurarilor de sanatate. Sunt state unde fara asigurare medicala nu poti beneficia de îngrijiri medicale spitalicesti. Ministerul Sanatatii Publice si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au întocmit un pachet minimal de servicii ce pot fi acordate bolnavilor neasigurati si un pachet bazal pentru cei care platesc asigurarile. În plus, am stabilit si asigurari facultative care pot fi acordate pe perioade limitate de timp, celor care au profesiuni liberale si nu platesc contributia la fondul asigurarilor de sanatate”, a precizat presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Respectivele documente sunt, în prezent, în dezbatere publica pe site-ul MSP, dupa care vor fi aprobate prin HG si vor intra în vigoare, probabil în aceasta toamna.