NATO nu a avut nici un amestec in negocierile pentru scutul anti-racheta

06 02. 2010, 11:34

Desi Romania face parte din cea mai mare alianta militara din
lume, negocierile pentru instalarea scutului anti-racheta
nu a implicat absolut deloc NATO.

Negocierile se desfasoara intre cele doua parti, NATO nu
intervine
” a declarat sub acoperirea anonimatului, un
functionar al Aliantei Nord-Atlantice pentru pagina electronica a
agentiei RIA Novosti. In plus acesta a subliniat faptul ca
NATO nu a decis inca infiintarea propriului sistem de
aparare.

Potrivit acelaiasi surse, Statele Unite se aflau deja in
negocieri cu eventualii participanti
la acest proiect care
ar fi dispusi sa primeasca pe teritoriul lor elemente ale scutului
anti-racheta.

Traian Basescu a anuntat joi decizia Romaniei de a fi una dintre
tarile pe teritoriul carora vor fi amplasate rachete interceptoare
cu raza medie de actiune, ce „vor fi operationale incepand cu
2015”.

Potrivit oficialilor americani, aceste rachete vor avea ca scop
contracararea unei „eventuale amenintari” din partea
Iranului.