Natalia Selegean, frumuseţe cu banane
“Mi-am dat seama cât de important e să avem grijă de părul nostru vara, pentru că acesta ajunge să se deterioreze foarte repede. Pentru a-l pregăti de întâlnirea cu ultravioletele, cu câteva zile înainte de a pleca la mare, îmi prepar o mască simplă de păr, 100% naturală, dintr-o banană, puţin lapte şi un ou, pe care o aplic pe păr timp de 30-45 de minute. Banana are un efect reparator intens, iar în combinaţie cu laptele şi oul, puterea de fortificare se măreşte, lăsând părul mătăsos şi strălucitor”, a dezvăluit Natalia.
Dacă excursia la mare vă ia pe nepregătite şi nu mai aveţi timp pentru acest tratament, Natalia mai are un truc: “Luaţi-vă la voi ulei de cătină, puneţi câteva picături în palme, masaţi, iar apoi distribuiţi pe tot părul uniform. Despre uleiul de cătină se ştie că este cea mai eficientă substanţă naturală, acţionând ca o loţiune de protecţie solară, atât pentru păr, cât şi pentru piele”.