Nu i-a plăcut niciodată carnea, aşa că la 15 ani a încetat să mai mănânce. „La 15 ani, am încetat să mănânc carne de pui, pentru că am aflat cum se prepară. Şi în cazul vacilor, ştiu că vor primi un ciocan în cap şi vor muri. Eu cred în energia animalelor şi plantelor astfel încât, în asemenea cazuri, noi mâncăm teama unui animal care ştie că va muri”. Natalia a înlocuit astfel proteinele de origine animală cu cele vegetale. „Se găsesc din plin în tofu, seminţe de in, migdale, nuci sau mac. De asemenea, mănânc pâine şi brânză, iar din când în când, peşte, pentru că îmi place sushi. De la mesele noastre nu lipsesc niciodată orezul, seminţele, nucile, limonada cu ghimbir. Duminica, mâncăm paste, pizza sau chiftele de linte. Mâncarea mea favorită este cea mexicană, dar vegetariană”. Deşi mărturiseşte că, la ea acasă, găteşte doar soţul ei, Ricardo Mollo, Natalia Oreiro se laudă cu o lasagna vegetariană delicioasă.
Lasagna cu legume
Ingrediente: 6 foi de lasagna, 2 linguriţe ulei de măsline, o ceapă, 3 căţei de usturoi, 250 g ciuperci, 300 g spanac, 1 ½ linguriţă zeamă de lămâie, sare şi piper, 500 g tofu, 200 g sos de roşii, 4 linguri bulion de roşii.
Preparare: Se fierb foile de lasagna conform instrucţiunilor de pe ambalaj. În acest timp, se călesc în uleiul de măsline, la foc moderat, ceapa şi usturoiul.
Se pun ciupercile, apoi se adaugă spanacul şi se lasă pe foc până compoziţia scade. Se transferă amestecul într-un castron, se presară zeama de lămâie, sarea şi piperul. Brânza vegetală se combină cu sosul de roşii. O tavă se unge cu ulei, se aşază două foi de lasagna, o parte din amestecul de spanac apoi brânza cu roşii. Se continuă aşa până se termină compoziţia. Lasagna trebuie să stea la cuptor 30 de minute înainte de a fi savurată.
Gabriela Groza