Naomi Campbell va juca într-un serial TV american
Campbell, în vârstă de 44 de ani, va avea un rol important în noul serial TV, care va fi lansat în 2015, alături de Taraji P. Henson şi Terrence Howard, cel din urmă jucând rolul principal, cel al mogulului muzical Lucious Lyon, potrivit contactmusic.com.
Modelul britanic va juca rolul Camillei, o femeie care are o relaţie amoroasă cu potenţialul moştenitor al afacerii lui Lucious Lyon, potrivit The Hollywood Reporter.
Lee Daniels, cunoscut printre altele pentru realizarea peliculei „Majordomul/ Lee Daniels’ The Butler” din 2013, care regizează pentru prima dată un serial de televiziune, consideră că Naomi Campbell este cea mai potrivită pentru rolul Camillei.
„Naomi este o actriţă frumoasă, subapreciată, după părerea mea. Va fi minunată în rolul Camillei. Sunt cu adevărat încântat să pot lucra cu una dintre cele mai apropiate prietene ale mele”, a spus Daniels.
Foto: AFP – Mediafax Foto
Într-o declaraţie de presă, Naomi Campbell s-a declarat onorată să joace în noul serial. „Este o onoare să calc pe urmele unor actriţe ca Halle Berry, Oprah, Gabourey Sidibe şi Mo’Nique, şi să lucrez cu Lee Daniels. Abia aştept să mă alătur lui şi echipei minunate pe platoul de filmare”, a spus modelul britanic.
Cea mai recentă apariţie a lui Naomi Campbell în calitate de actriţă a fost în 2009, când a jucat în drama indiană „Karma, Confessions and Holi”, scrie Mediafax.