Muzicuta… made in Romania
Cum e cu muzica la noi, cine e cel mai bine cotat, cum e cu casele de discuri, cum e cu promovarea, cum e cu impresarul, cu studioul de înregistrari, cu cantarile, cu textierul, cu vocea, cum e cu look-ul, cu încasarile și cum de te numești artist made in romania?
Am plecat de la muzica pe placa la pick-up (nu mai zic gramofon), am evoluat cu cea de pe banda de magnetofon, am ajuns la cea pe caseta audio, apoi ne-am transpus-o pe CD, minidisc, mp3 etc.
Cat despre videoclipuri nici nu mai are sens sa scriu… cele internaționale ajungeau înainte de ’89 pe caseta video o data cu închirierea unui film care cum se termina mai avea cateva minute cu muzica trasa de pe MTV-ul cu care noi ne-am familiarizat strict în felul asta. Formula de videoclip nu exista la noi! Erau niște filmari din studioul 4, 5 sau care-o fi fost din TVR, reflectoare cu lumini care se mișcau altfel decat în ton cu muzica.
Oricum era „misto”. Și atunci vedeai cum banda o lua înainte sau cum artistul uita sa duca microfonul la gura și chiar daca îl avea, uita un pic versurile și începea mai tarziu. De pe aici de undeva am plecat. Am evoluat… Și am evoluat… acum avem multe posturi radio, posturi tv muzicale și iata-ne mari consumatori de muzica. Ba chiar și critici. Avem și trupe muzicale, dar și trupuri muzicale! Despre trupe muzicale s-a tot zis, iar despre trupuri muzicale s-au tot vazut și prin reviste „neacoperite”.
Așa e cu fata de bani gata… pe banii lu’ tata, care ține microfonul, mimeaza cu un zambet siliconat versurile, cu vocea care nici nu trebuie sa fie a ei macar și se mișca de parca ar fi într-un club de noapte tot timpul. Mu-mu-mu muzica, va rog, mai tare!
Cineva trebuie sa aduca banu’ în casa, în casa de discuri, desigur! Versuri scurte, la obiect, cu refren ușor de reținut, bpm sarit de 130, motor, fata danseaza, se onduleaza, cu zambet pe buze de negresa, stop, bați din palme și gata piesa! Alta va rog… alta fata, va rog, și alta piesa! Mai vrea cineva?
Ciprian Dinu