Muzicianul Doru Stănculescu a murit la 71 de ani
Cântărețul și instrumentistul Doru Stănculescu a murit la vârsta de 71 de ani, luni, în apartamentul său din București.
„A plecat dintre noi Doru Stănculescu (Prezidente), (71 ani). Dumnezeu să-l odihnească și să-i lumineze calea.
Condoleanțe familiei”, a scris muzicianul Nicu Alifantis pe Facebook.
Potrivit familiei, artistul va fi înmormântat, cel mai probabil, la Cimitirul Reînvierea din Capitală, unde trupul neînsuflețit al acestuia a și fost depus, luni seară, scrie Agerpres.
Doru Stănculescu, fratele cântăreței Mihaela Mihai, s-a născut în București, pe 25 iunie 1950, și a fost arhitect și interpret de muzică folk.
Membru fondator al Cenaclului Flacăra, Doru Stănculescu a debutat în anul 1968, cu melodia „Ion Crâşmaru”, pe versuri de Octavian Goga. Materialul discografic de debut al cântăreţului, un disc single, a fost lansat în anul 1979 și includea hituri precum „Şambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai…”, „Ecou de romanţă”, „Fără petale”.
De asemenea, a realizat muzica filmului „Porţile albastre ale oraşului” (1974), în regia lui Mircea Mureşan.
CITEȘTE ȘI: Don Everly, de la The Everly Brothers, a murit la vârsta de 84 de ani
Sonny Chiba, legenda artelor marțiale din „Kill Bill”, a murit din cauza complicațiilor Covid-19
Legendarul DJ Paul Johnson, celebru pentru piesa „Get Get Down”, a murit din cauza Covid-19 (Video)
Foto: Doru Stănculescu/ Facebook