Muzica poate atenua simptomele schizofreniei

Apropo.ro / 02.11.2006, 12:07
Muzica poate atenua simptomele schizofreniei
Meloterapia poate atenua simptomele depresiei, anxietații și ale schizofreniei, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Marea Britanie și publicat în British Journal of Psychiatry, transmite Reuters. Cercetatorii de la Imperial College London

Meloterapia poate atenua simptomele depresiei, anxietații și ale schizofreniei, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Marea Britanie și publicat în British Journal of Psychiatry, transmite Reuters.

Cercetatorii de la Imperial College London au descoperit ca daca pacienții sunt încurajați sa se exprime prin intermediul muzicii, simptomele bolii pot fi atenuate.

„Știam ca tratamentele psihologice pot ajuta pacienții cu schizofrenie, dar acestea au fost utilizate doar atunci când bolnavii erau stabili”, a declarat Mike Crawford, autorul studiului.

Schizofrenia afecteaza 1% din populațiile Marii Britanii și Statelor Unite. De obicei, boala debuteaza la sfârșitul adolescenței și se caracterizeaza prin halucinații auditive și vizuale și modificari de comportament.

Tratamentele medicamentoase au ca scop eliminarea simptomelor, dar acestea pot avea efecte secundare grave, precum creștere în greutate, risc de apariție a diabetului și disfuncții sexuale.

Voluntarii participanți la acest studiu au fost împarțiți în doua grupuri. Primul grup a primit doar terapie medicamentoasa în timp voluntarii din al doilea grup au fost tratați cu medicamente și muzica, de la 8 la 12 ședințe. Aceștia au fost încurajați de medici sa se exprime cu ajutorul instrumentelor muzicale.

Pacienții tratați prin intermediul muzicii au manifestat o atenuare a simptomelor, a declarat Crawford, care a adaugat ca mai sunt necesare studii pentru o asociere clara între muzica și tratamentul împotriva schizofreniei.

Mediafax