Muzica… Hmmm, grea poveste!

Sa vorbesc despre muzica e ca și cum aș vorbi despre viața. Cine e expert? Eu nu! Nici în muzica, nici în viața. Sa vorbesc despre elemente concrete: stil, calitate, moda, originalitate, comerțul la taraba, vedete…? Știu eu?

Muzica e un mod de comunicare, zic unii. Muzica e un mod de exprimare artistica, zic alții.

Se formuleaza și se reformuleaza: o suma de emoții la momentul „t”, emoții ale unor experiențe traite într-un mod irepetabil sau pur și simplu inspirația și bunavoința unui om care a gandit un portativ sau a considerat un instrument, parte a sufletului sau.

Sa fim serioși! Muzica e ceva care face buzele sa murmure, trupurile sa se miște ritmic, ceva care bucura.

De fapt, asta e! Muzica bucura. Așa e ea! Transmite ceva fiecaruia dintre noi. Parerile nu mai conteaza! Discuțiile se sting atunci cand vecinul de la trei se simte în largul lui savurand acorduri manelo-simfonico-romantice.

Muzica e pentru fiecare din noi emoție, o altfel de emoție pentru fiecare în parte.

M-am simțit mereu fericit vazand oameni bucurandu-se de muzica, dansand, distrandu-se pe tot felul de ritmuri. Judecata muzicii o da sufletul fiecaruia și nu neaparat un prețios critic muzical influențat poate de diverse interese, asumate sau nu. Îmi place sa compar viața cu muzica.

Daca are amintiri, povesti cu sau fara dragoste și o doza sensibila de realism, muzica devine o suma de trairi la care reacționam diferit în funcție de stare și educație. Daca îți place, recunoști liniștea, pasiunea, nonconformismul, iar doza fiecaruia de sensibilitate intra într-o vibrație personala, directa, dincolo de orice forma de comunicare.

În rest… sa cante muzica! Sa ne veselim, sa ne întristam, sa batem ritmul… sa traim emoții! Cum va place!

Alexandru Ichim