Muzica de ziare și reviste

De unde, oare, a aparut ideea cum ca, daca lucrezi în radio trebuie sa știi – musai – tot ce „mișca” în lumea asta din punct de vedere muzical? Sigur ca n-ar fi rau, ba chiar dimpotriva, dar nu se întâmpla întotdeauna așa. Și nu am de gând sa arat cu degetul spre nimeni, așa ca am sa-mi pun cenușa în cap singura – singurica.

Mi s-a întâmplat de curând – a câta oara, oare? – sa ridic neputincioasa din umeri și sa recunosc, necajita, ca nu le știu pe toate nici macar atunci când e vorba de muzica româneasca – pentru ca, de fapt, asta ar trebui sa fie subiectul articolului de fața.

Mi s-a întâmplat, cum spuneam, sa recunosc ca habar nu am care a fost piesa cea mai cumparata si cea mai cântata anul trecut în România. „Cum adica nu stii?”, m-au întrebat prietenii. „Tu unde ai facut Revelionul ?” „Toata lumea fredoneaza „Suparat”, se aude din toate casele, de la toate petrecerile care se respecta, pe ce lume traiești?”

Chiar așa, pe ce lume, m-am întrebat și eu, dupa ce am reușit sa ascult celebra lucrare muzicala de vreo zece ori la rând – drept pedeapsa. și tot drept pedeapsa am așezat cu grija albumul respectiv – primit de la aceiași prieteni – la loc de cinste în raftul meu cu CD-uri.

Acum, ca am intrat în rândul lumii și m-am mai liniștit, ma uit atent la raftul meu cu CD-uri, cautând muzica româneasca. Recunosc, în cazul meu liniștea nu dureaza prea mult atunci când vine vorba de muzica româneasca. Dupa ce scotocesc preț de jumatate de ora, bilanțul e jalnic – treisprezece albume. Ma mai mângâi cu ideea ca mie numarul asta mi-a purtat întotdeauna noroc. Și oricum, albumul proaspat primit de la prieteni nu l-am pus la socoteala – de ce, oare?

Și ma mai consoleaza și gândul ca, la un moment dat, am avut mult mai multe CD-uri cu muzica de pe la noi. Dar a trebuit sa renunț la ele… din lipsa de spațiu și din cauza ca m-am tot mutat dintr-un loc în altul.

Nu vreau sa mint, nu le simt lipsa. DELOC! Nici macar nu ma simt vinovata ca nu le-am dat cuiva, ci le-am aruncat, pur și simplu, la gunoi. Nici nu-mi amintesc ce am aruncat – nici un nume, nici o fraza muzicala. E adevarat ca mi-e jena, din când în când, atunci când vad în ziare și reviste poze cu cei pe care, fara mila, i-am scos din viața mea într-un mod atât de brutal.

Dar probabil ca-mi fac prea multe probleme. În fond, mi-am dat seama ca ei „fac muzica” de ziare și reviste, în nici un caz de radio.

Și aș mai avea o problema, de fapt o întrebare – lor nu le e jena?

Ioana de Hillerin