Muzeul Theodor Aman, casa în care marele pictor încă oferă o veritabilă lecţie de istorie. Însăşi ilustra Regină Elisabeta îl vizita

Apropo.ro / 16.07.2018, 14:45
Muzeul Theodor Aman, casa în care marele pictor încă oferă o veritabilă lecţie de istorie. Însăşi ilustra Regină Elisabeta îl vizita
''Foarte puţină lume ştie că Aman este cel care a făcut coroana lui Carol I''

Pe strada C.A. Rosetti din Capitală, la numărul 8, vizavi de impunătoarea Bibliotecă Centrală Universitară, se ridică o casă mândră. Este Muzeul „Theodor Aman”, imobilul construit după însuşi planurile marelui pictor care a locuit şi a creat în el. Deschis publicului de miercuri până duminică, frumosul muzeu nu este numai unul de artă, ci oferă şi o lecţie de istorie pentru cei care îi trec pragul.

Casa lui Aman a fost primul imobil din Bucureşti care respecta normele arhitecturii neoclasice. Nişte scrisori ale fondatorului şcolii moderne de pictură din România stau mărturie că acesta voia să schimbe viziunea urbanistică asupra spaţiului. La realizarea imobilului l-a ajutat arhitectul neamţ Franz Schiller, stabilit în Capitală după ce s-a căsătorit cu o româncă. Pentru decoraţiile de la exteriorul casei, Theodor Aman a lucrat împreună cu sculptorul Karl Storck. Casa are şase încăperi la parter, dintre care cea mai impunătoare este atelierul pictorului, cea mai mare cameră care se întinde şi pe întreaga înălţime a casei. La etaj, unde acum se află depozitele muzeului, se găseau dormitoarele soţilor Aman.

Articolul integral aici!