Un muzeu al pîinii a devenit o atracție turistica importanta în Portugalia, țara unde exista peste o suta de feluri de pîine, iar personajul care simbolizeaza independența naționala este o brutareasa, transmite AFP.
Muzeul, o cladire de trei etaje din vîrful unei coline în apropiere de orașul Seia, la 350 de kilometri nord de Lisabona, a avut peste 300.000 de vizitatori de la deschiderea sa, în septembrie 2002. Numai Muzeul Caleștilor de la Lisabona, unde sînt expuse trasuri regale din secolul al XVII-lea sau Muzeul de Arta Contemporana de la Serralves (nord) au avut un numar asemanator de vizitatori.
„Pîinea face parte din viața noastra de toate zilele, toata lumea manînca pîine și oamenii sînt interesați de acest subiect”, a declarat purtatoarea de cuvînt a muzeului, Leonor Oliveira. Aceasta a subliniat ca în lume mai exista doar un singur muzeul al pîinii, în Germania. Cei mai numeroși vizitatori sînt portughezii, urmați de spanioli, francezi, danezi și olandezi.
Muzeul, care are o suprafața de 3.500 mp, trece în revista tradițiile cele mai vechi în ceea ce privește fabricarea pîinii, de la uneltele pentru seceriș pîna la cîntecele ce însoțesc macinatul boabelor de grîu. Într-o secțiune dedicata copiilor, marionete din miez de pîine explica cum se facea pîinea altadata. „Copiii pleaca de aici plini de faina”, spune ghidul turistic Dina Cruz.
Pîinea facuta în cuptoare de piatra sau caramida, cu coaja închisa la culoare și miez pastos sau pe baza de faina de porumb, este în continuare foarte prezenta în alimentația portughezilor. Pîinea joaca un rol atît de important în psihologia naționala încît primul manifest legal distribuit de un partid dupa Revoluția Garoafelor, în 1974, menționa pîinea înaintea libertații. Manifestul saluta „poporul din sudul țarii pentru lupta sa pentru Pîine, Independența și Pace”.
Muzeul nu ignora legenda brutaresei din Aljubarrota, care i-ar fi pus pe fuga în 1385 pe invadatorii spanioli cu o paleta de lemn pentru pîine. De Paștele catolic, muzeul a organizat o expoziție cu busturile celor 34 de regi portughezi sculptate în miez de pîine.
Mediafax