Relația lui Woody Allen cu femeile a fost mereu contorsionata. Asta nu l-a împiedicat – ba, dimpotriva, l-a ajutat – sa creeze unele dintre cele mai memorabile roluri feminine. Ultimul dintre ele este croit pe masura foarte sexy a lui Scarlett Johansson, care a devenit ultima muza a regizorului.
„Match Point” e cel mai bun film al lui Allen în mulți ani, spune critica și prima drama dupa o serie de comedii sau tragicomedii ca „Melinda and Melinda”.
Jonathan Rhys Meyers interpreteaza un jucator irlandez profesionist de fotbal cu origini umile, care se casatorește cu o fata dintr-o familie britanica „de vaza”. I se ofera o slujba în corporația pe care tatal acesteia o conduce, însa ascensiunea lui e pusa în pericol de o poveste de dragoste cu fosta logodnica a cumnatului sau (Scarlett Johansson), o seducatoare americana care își dorește, în van, sa fie actrița în Londra. Masurile pe care barbatul le ia ca sa rezolve aceasta criza amintesc de „Crimes and Misdeameanors” al aceluiași Allen, în care un personaj scapa nepedepsit cu o crima, are remușcari ani de zile, doar ca sa constate ca vina se disipeaza, pur și simplu, cu timpul.
Cu toata prospețimea sa, „Match Point” e un Allen clasic. Ca mai toate filmele sale bune sau rele, te face sa te întrebi care e treaba cu el și femeile: le iubește sau le uraște? Raspunsul ar putea fi: amândoua. E greu de închipuit un alt regizor – în afara de eroul sau, Ingmar Bergman – care sa-și fi dedicat într-o asemenea masura cariera cultivariii actrițelor și inventarii de roluri feminine atât de profunde și atent observate. La cota sa cea mai buna, Allen e un regizor sclipitor implicat într-o ședința de terapie cinematografica care dureaza de-o viața, încercând sa-și vindece frica sa cronica de sexul opus.
Allen a creat câteva personaje feminine superbe, în special pentru Mia Farrow sau Diane Keaton. Dar filmele sale sunt pline și de femei detestabile, ridicole sau patetice – lesbiana fara scrupule din „Manhattan” (Meryl Streep), iubita abandonata din „Crimes and Misdemeanors” (Anjelica Huston), insuportabila prostituata din „Mighty Aphrodite” (Mira Sorvino) și o legiune de snoabe, ticaloase și pițipoance care se fac de râs la cocteiluri.
Speriat de toate aceste femei adulte înfricoșatoare, Woody face din nimfa îndeajuns de tânara încât sa-i fie fiica, fantezia sa romantica. Ea e liceeana care îl idolartizeaza în „Manhattan”, nepoata pe care o ia la filme în „Crimes and Misdemeanors”, studenta îndragostita care îi cerșește un sarut în „Husbands and Wives”. Creaturi magice care nu se maturizeaza niciodata. Dupa scandalul legaturii amoroase cu Soon-Yi (fiica adoptiva a lui Mia Farrow), cea care i-a devenit între timp soție, opera sa a fost privita de mulți, din pacate, doar prin aceasta prisma.
Allen nu scrie pentru femei, ci despre femei. Filmele sale descriu perspectiva unui barbat bulversat. Tragedia fundamentala a operei sale e ca, deși iubiții pot intra unul în trupul celuilalt fara mare fanfara, le e foarte dificil sa obțina o viziune clara a vieții interioare a partenerului. Peliculele sale sunt traversate de un scepticism romantic – îndoiala paralizanta ca nu poți sa-l cunoști niciodata cu adevarat pe celalalt.
Afla mai multe despre muzele lui Woody Allen numai din