Mutu: Singurul vinovat sînt eu

Apropo.ro / 10.11.2004, 11:14
Mutu: Singurul vinovat sînt eu
Atacantul Adrian Mutu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presa, ca este singurul vinovat pentru situația în care se afla. "Mi-am facut singur rau. Nu aș vrea sa se înțeleaga ca altcineva este vinovat pentru ceea ce mi se întîmpla. Am dus o

Atacantul Adrian Mutu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presa, ca este singurul vinovat pentru situația în care se afla.

„Mi-am facut singur rau. Nu aș vrea sa se înțeleaga ca altcineva este vinovat pentru ceea ce mi se întîmpla. Am dus o viața total neprofesionista. Problemele mele au fost emoționale. Mi-a fost rușine de mine cînd ma uitam în oglinda”, a afirmat Mutu.

Adrian Mutu a precizat ca, din respect pentru FA, nu poate sa spuna numele substanței folosite. „Nu mai conteaza ce am facut, conteaza ca nu trebuie sa faca și alții la fel. Trebuie sa fiu la dispoziția UEFA pentru a fi testat în fiecare luna. Eu am cerut sa fiu testat în fiecare saptamîna, dar mi s-a raspuns ca va fi un control lunar plus înca doi ani din momentul în care expira suspendarea. Ceea ce mi s-a întîmplat în Anglia nu are nici o legatura cu România”, a mai spus fostul jucator al lui Chelsea.

Întrebat daca vreunul din prietenii sai i-a oferit droguri, Mutu a spus: „Alin și Crîng sînt prietenii mei, nu traficanți de droguri. Prietenii mei nu au avut nici o legatura și nici colegii de la echipa naționala. Nicu Gheara nu are nici o legatura, sîntem doar parteneri de afaceri”.

Atacantul român a precizat ca a avut posibilitatea sa refuze testul antidoping. „Am facut acest test pentru ca îmi asum responsabilitatea tuturor lucrurilor pe care le fac în calitate de tata și de capitan al echipei naționale. Nu m-am gîndit ca o sa fiu sau nu depistat pozitiv. Cînd ești depistat pozitiv tot ce ai avut sau ai se duce: cariera, echipa naționala, Chelsea, familia…”, a mai spus Mutu.

Mutu a declarat ca în toata aceasta perioada alaturi de el s-au aflat parinții, sora, fosta soție și fiul sau Mario. „Alexandra și Mario sînt doua persoane speciale pentru mine pe care le iubesc foarte mult”, a mai spus Mutu.

Adrian Mutu a declarat ca își va schimba modul de viața. „Cei care s-au gîndit la banii mei le transmit ca ar fi mai bine sa se gîndeasca la banii lor. Nu conteaza cît de sarac sau cît de bogat sînt, important este sa intru pe teren si sa ajut echipa naționala”, a precizat Mutu.

Mutu: Sînt dependent de fotbal, nu de droguri

„Sînt dependent de fotbal, așa cum a spus și Gica Popescu. Fotbalul este viața mea și nu am de gînd sa renunț”, a afirmat Mutu.

Atacantul român, care a anunțat ca va fi impresariat de firma Gea World, condusa de Alessandro Moggi, a menționat ca are oferte din Italia și Anglia. De asemenea, el a subliniat ca nu a primit oferte de la echipele Șahtior Donețk și Galatasaray Istanbul. „Nici nașul meu (n.r.-Gheorghe Hagi) și nici domnul Lucescu nu m-au contactat. De la vorbe la fapte este cale lunga”, a adaugat Mutu, care a precizat ca nu este o problema pentru el sa evolueze din nou în campionatul Angliei.

Adrian Mutu a afirmat ca nu este exclus sa revina în fotbalul românesc, însa ar alege doar sa evolueze la Dinamo. „România este casa mea, locul unde ma simt cel mai bine. Am ales sa vorbesc la Dinamo, pentru ca aici ma simt în siguranța. Daca voi alege, voi alege Dinamo, iar daca voi face acest lucru o voi face cu sufletul, nu financiar”, a precizat Mutu.

Fostul jucator al echipei Chelsea a precizat ca se va antrena cu echipa Dinamo pîna va semna un contract cu alta formație.

Adrian Mutu a precizat ca înțelegerea cu firma Becali &Popescu expirase înca înaintea transferului la Chelsea, existînd însa o înțelegere mutuala între cele doua parți. „Am ramas în relații bune cu Victor Becali și Gheoprghe Popescu și vreau sa le mulțumesc public pentru ca au fost alaturi de mine și au facut o treaba extraordinara. Desparțirea de ISM nu are nici o legatura cu declarațiile lui Ioan Becali. El nu este nici tatal meu, nici fratele meu și mai mult rau decît alte declarații nu-mi puteau face”, a menționat Mutu, care a recunoscut ca Ioan Becali l-a mințit pe antrenorul Claudio Ranieri pentru el.

Mutu: Aș fi primul responsabil în cazul unei necalificari la CM

„Aș fi primul responsabil daca echipa naționala nu se va califica la CM. Sper ca în cele trei meciuri pe care le vor disputa fara mine sa cîștige. Voi merge în Armenia și voi fi alaturi de colegii mei cu sufletul”, a spus Mutu.

Adrian Mutu a precizat ca nu dorește sa fie secundul selecționerului Anghel Iordanescu. „Nu voi fi secundul lui și al nimanui. Voi fi alaturi de echipa naționala cu tot ce pot, adica cu sufletul și cu prezența mea fizica”, a spus Mutu.

Atacantul român susține ca la echipa naționala toți jucatorii sînt tratați la fel și le-a mulțumit colegilor sai pentru ca au fost alaturi de el.

Potrivit lui Mutu, nu este normal ca tricoul cu numarul 10 sa fie retras de la echipa naționala pe perioada suspendarii sale. „Nu este normal sa fie retras tricoul, pentru ca și alții trebuie sa-l onoreze”, a spus Mutu.

Întrebat daca mai merita banderola de capitan avînd în vedere faptul ca a fost depistat pozitiv, Mutu a raspuns: „Acest lucru va fi decis de suporteri și de selecționerul Iordanescu”.

Atacantul susține ca este conștient de faptul ca daca va mai greși și a doua oara, atunci nu va mai fi iertat de suporterii sai.

Mutu a menționat ca nu a cerut schimbarea lui Florin Șoava în pauza meciului Cehia-România (scor 1-0) de la Praga și crede ca jucatorul echipei Spartak Moscova a decis sa se retraga din prima reprezentativa din cauza criticilor din presa. „Nu sînt suparat pe presa din România, dar aceasta uita ca eu am luat o amenda de 170.000 euro din cauza unui singur meci la echipa naționala. Nu știu cîți jucatori au facut asta”, a declarat Mutu, facînd referire la faptul ca a fost amendat de conducerea clubului Chelsea pentru ca s-a prezentat la echipa naționala pentru meciul cu Cehia fara acordul tehnicianului Jose Mourinho.

Mutu a precizat ca este deranjat de unele afirmații din presa, despre care a spus ca „nu-și au rostul”, dar a recunoscut ca toate lucrurile scrise în presa sînt adevarate, exceptînd episodul „Flora” de la Craiova. Presa a scris, înainte de partida dintre reprezentativele României și Macedoniei, ca el ar fi fost la un club de striptease, alaturi de alți doi coechipieri.

„Ne folosim unii de alții”, a spus Mutu despre relația dintre presa și fotbaliști.

Mutu: Mourinho este un antrenor bun, dar ca om am un semn de întrebare

„Mourinho este un antrenor extraordinar de bun, dar ca persoana am un semn de întrebare”, a spus Mutu.

Atacantul român susține ca singura problema pe care o avea cu Jose Mourinho era strict legata de echipa naționala. „Un antrenor care spune: «De ce te duci sa joci la echipa naționala?» nu poate fi antrenorul meu. Pentru mine, Mourinho este doar fostul meu antrenor”, a precizat Mutu.

Adrian Mutu a precizat ca nu i se pare normal ca gruparea Chelsea sa îl dea în judecata și a subliniat ca nu intenționeaza ca acționeze în instanța clubul englez.

De asemenea, Mutu a precizat ca Federația Engleza de Fotbal (FA) nu i-a blocat cartea verde.

Mediafax