Presa engleza de duminica susține ca jucatorul echipei Chelsea, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv la un control antidoping și risca doi ani de suspendare, informeaza agenția Datasport.
Potrivit agenției Datasport, care citeaza publicația saptamînala Mail on Sunday, Mutu a fost supus unui test antidoping în urma cu cîteva saptamîni la baza de antrenament a echipei Chelsea de la Harlington. Potrivit legislației britanice, Mutu poate solicita efectuarea contraexpertizei.Â
Presa engleza de duminica a anunțat ca în Premier League a fost depistat pozitiv un fotbalist, însa Federația Engleza de Fotbal (FA) nu a dat publicitații numele jucatorului și nici pe cel al clubului la care acesta evolueaza.
În cazul în care contraexpertiza se va dovedi pozitiva (substanța folosita nu este deocamdata cunoscuta), Mutu risca doi ani de suspendare.
„Nu este nimic oficial. Cred ca sînt simple speculații de presa. Victor (n.r-Victor Becali)Â l-a sunat pe Adi Mutu azi dimineața și nici el nu știa absolut nimic. Zilele urmatoare vom lua legatura cu Federația Engleza și cu clubul Chelsea pentru a vedea daca este adevarat sau nu. Deocamdata nu putem comenta absolut nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX impresarul Gheorghe Popescu.
Olaroiu: Este posibil sa fie o înscenare
Antrenorul echipei FC Național, Cosmin Olaroiu, a declarat ca exista posibilitatea ca presupusul caz de dopaj al atacantului român Adrian Mutu sa fie o înscenare care sa permita clubului Chelsea, cu care jucatorul se afla sub contract, sa renunțe la el fara a-l plati.
„Și lui Ilie Dumitrescu i s-au înscenat anumite lucruri cînd era jucator în Anglia. Este posibila o asemenea varianta și aici, avînd în vedere ca Mutu mai are trei ani și jumatate de contract și Chelsea ar avea destul de mult de platit. Nu cred așa ceva. Ar fi grav pentru Mutu daca ar fi adevarat, dar nu poate fi adevarat”, a spus Olaroiu, care a asistat, duminica, la partida Steaua – Oțelul Galați, scor 1-0, ultima a etapei a X-a a Diviziei A „Burger”.
Agenția Datasport, citînd publicația „Mail on Sunday”, a anunțat ca jucatorul echipei Chelsea, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv la un control antidoping și risca doi ani de suspendare. Presa engleza de duminica a anunțat ca în Premier League a fost depistat pozitiv un fotbalist, însa Federația Engleza de Fotbal (FA) nu a dat publicitații numele jucatorului și nici pe cel al clubului la care acesta evolueaza.
Patronul FC Steaua, Gigi Becali, considera ca totul este o înscenare. „Nu cred ca Mutu a facut așa ceva, cred ca este o înscenare, avînd în vedere toate acele discuții în contradictoriu cu Mourinho (n.r.- antrenorul echipei Chelsea, Jose Mourinho)Â în care Mutu era scos vinovat”, a afirmat Becali.
Jucatorul Adrian Neaga nu crede ca Adrian Mutu a fost depistat pozitiv. „Nu cred acest lucru. Am stat de vorba cu el la Praga și i-am spus ca trebuie sa fie tare din punct de vedere psihic, iar tot ceea ce se întîmpla în jurul sau la Chelsea ar putea fi o înscenare. Am încercat sa vorbesc cu el la telefon, l-am sunat, dar nu mi-a raspuns, așa ca i-am trimis un mesaj în care i-am spus ca sînt alaturi de el și nu trebuie sa cedeze în fața a ceea ce i se întîmpla acolo”, a spus Neaga, parerea sa fiind împartașita și de Sorin Paraschiv.
Antrenorul echipei Steaua, Walter Zenga, considera ca trebuie mai întîi sa afle care este situația reala pentru a se putea exprima. „În primul rînd trebuie sa aflam care este situația reala. Nu știu daca este adevarat sau nu. Este greu la o echipa de top. Este ușor sa ajungi sus, dar e greu sa ramîi acolo. Știu asta pentru ca nu e ușor sa ramîi 14 ani la Inter Milano. Îmi pare rau, deoarece Mutu este foarte important pentru imaginea fotbalului românesc”, a afirmat Zenga.
Mediafax