„Music”, de Sia, difuzat în cinema cu mesaj de avertizare privind autismul
„Music”, debutul în regia de film al cântăreței australiene Sia, va fi difuzat în cinema cu mesaj de avertizare privind autismul, după ce pelicula a stârnit constroverse pe rețelele de socializare.
Filmul, care spune povestea unei adolescente suferind de autism, interpretată de actrița Maddie Ziegler, a primit, miercuri, două nominalizări la Globurile de Aur. Cu actorii Kate Hudson și Leslie Odom Jr. în distribuție, pelicula a atras rapid atenția comunităților de sprijin al persoanelor cu autism, care au perceput povestea drept o ofensă, pentru că rolul principal este jucat de o actriță care nu suferă de o astfel de tulburare. Acestea au mers mai departe și au strâns 17.000 de semnături pentru ca premiera “Music”, programată pe 10 februarie, să fie anulată.
Sia, care este și regizoarea și scenarista filmului, și-a cerut scuze public, atât pe rețelele de socializare, cât și în presă și a dat asigurări că va adăuga un mesaj de avertizare la începutul filmului.
“Am ascultat cu atenție toate criticile voastre și tot ce pot să spun este că îmi pare rău. Am ascultat de oameni care nu m-au îndrumat bine și nici eu nu am studiat suficient de mult anumite aspecte. Mi-am învățat lecția”, a scris ea pe contul său de Twitter, pe care l-a dezactivat ulterior, scrie Variety.
“Scenele privind constrângerea vor fi eliminate”
Filmul va fi însoțit de mesajul: ”’Music’ nu tolerează și nu recomandă nicio formă de constrângere a persoanelor cu autism. Există specialiști în terapia senzorială, care pot fi consultați pentru a explica diferite metode” de tratament.
Totodată, artista a mai spus că toate scenele care denotă constrângere vor fi eliminate din film.
Sia a mai fost criticată și pentru că a ales o actriță care nu suferă de autism pentru rolul principal și pentru că a folosit în film termeni ca “abilități speciale” în loc de “handicap”.
CITEȘTE ȘI: Cum arată în realitate Maddie Ziegler, fetiţa din cel mai controversat clip al momentului „Electric Heart”?
Gary Oldman, despre rolul din „Mank”: Sunt eu acolo, fără niciun artificiu
Foto: Profimedia Images