Muse „Survival” – cântecul oficial al Jocurilor Olimpice

28 06. 2012, 16:00

Trupa britanică de rock Muse interpretează cântecul oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012.

Matt Bellamy, solistul trupei Muse, a compus această piesă spunând că a avut în minte competițiile sportive de la Jocurile Olimpice.

„Este un cântec despre convingerea totală și despre hotărârea de a câștiga”, se afirmă într-un comunicat postat pe site-ul trupei britanice.

Piesa se va auzi pe întreaga durată a Jocurilor Olimpice, în perioada 27 iulie – 12 august, inclusiv atunci când atleții intră pe stadion pentru ceremoniile de acordare a medaliilor. Piesa va fi și tema muzicală a emisiunilor sportive difuzate de posturile de televiziune străine care transmit evenimentul.

„Survival” nu este singura piesă compusă special pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Ceilalți artiști implicați în acest eveniment sunt Elton John și Pnau, al căror duet va fi lansat pe 16 iulie, Delphic (23 iulie), Chemical Brothers (30 iulie) și Dizzee Rascal (6 august).

Citește mai multe detalii despre cântecul oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, pe Mediafax.ro